Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Continuare presiunilor asupra Chinei va genera efectul invers
2019-06-22 19:01:00 cri-1

Departamentul american al Comerțului a inclus, vineri, cinci institute și companii chineze profilate pe supercomputere, în lista entităților supuse unui control al exporturilor, sub motivul securității naționale. Astfel, entitățile chineze vizate nu vor mai avea voie să achiziționeze sisteme de la companiile americane. Măsura va fi aplicată începând cu data de 24 iunie.

Aceasta este o nouă sancțiune unilaterală aplicată de administrația americană împotriva întreprinderilor chineze, după includerea companiei Huawei pe această listă. Între cele cinci entități chineze se numără Societatea de Informatică Sugon și Institutul de Cercetare a Tehnologiilor de Calcul Jiangnan.

În Top 500 supercomputere la nivel mondial, dat publicității zilele trecute, "Shenwei-Lumina Lacului" și "Tianhe 2", produse de chinezi se situează pe locul trei, respectiv patru. Din toate cele 500 supercomputere, 219 sunt de fabricație chinezească, fapt care plasează China pe locul întâi în lume. Deși supercomputerul american "Summit" ocupă primul loc, doar 116 supercalculatoare din SUA au fost incluse în clasament. Acesta arată că în domeniul supercomputerelor care pot impulsiona dezvoltarea industrială și realizarea multor tehnologii înalte, concurența dintre China și SUA a devenit tot mai evidentă. În acest context, includerea celor cinci companii și institute chineze în lista controlului exporturilor are drept scop întreruperea lanțului de aprovizionare al companiior chineze și slăbirea puterii tehnico-științifice și economice a Chinei.

Peste o săptămână, liderii de stat chinez și american se vor întâlni la Summitul G20 de la Osaka. Prin adoptarea în acest moment a măsurii, partea americană are intenția de a exercita noi presiuni asupra Chinei și de a obține avantaje în consultările comerciale.

De la afirmația reprezentantului american pentru Comerț, Robert Lighthizer, potrivit căruia nu se poate găsi o soluție mai bună decât taxe vamale, la includerea multor companii tehnico-științifice chineze pe lista controlului exporturilor, aceste practici nu reflectă dorința părții americane de a soluționa cu adevărat problema. Dimpotriva, au încălcat consensurile la care au ajuns liderii celor două state, în cadrul întrevederii din Argentina. Această politică nu corespunde spiritului indicat de cei doi lideri în cadrul convorbirii telefonice de marți și va prejudicia interesele companiilor din ambele state.

Indiferent dacă este vorba de împiedicarea dezvoltării tehnico-științifice și economice a Chinei sau de exercitarea presiunilor asupra părții chineze în consultările comerciale, intențiile americane nu vor avea succes, din două cauze.

Prima este că China dispune de 170 de milioane de profesioniști care au urmat învățământul superior și se situează pe locul doi la nivel mondial în alocația pentru cercetările tehnico-științifice. De asemenea, China este pe locul întâi în lume în ceea ce privește numărul patentelor solicitate și obținute. Totodată, lanțul industrial global se caracterizează printr-o depedență profundă. De aceea, hegemonismul tehnico-științific american nu poate opri pașii Chinei de inovație și dezvoltare.

A doua cauză rezidă din atitudinea fermă și consecventă a Chinei față de consultările comerciale, și anume că problemele trebuie soluționate prin dialogurile desfășurate în spiritul egalității. De asemenea, trebuie conștientizate și preocupările raționale ale ceilalte părți. Administrația americană trebuie să trateze în mod echitabil companiile chineze și nu trebuie să concureze inechitabil cu acestea, aplicând diferite restricții. Dacă drepturile legitime ale companiilor chineze vor avea de suferit, guvernul chinez va include pe lista "entităților nesigure" companiile străine care au încălcat, cu intenții necomerciale, regulamentele de piață și spiritul contractelor și au recurs la măsuri discriminatorii, precum împiedicarea dezvoltării în SUA a companiilor chineze și sistarea aprovizionării de mărfuri către acestea.

Pentru China și SUA, coexistența pașnică va aduce beneficii comune, însă lupta va duce la eșecul amândurora. Este un adevăr dovedit de multe ori de istorie și realitate. În această clipă crucială, în care șefi de stat chinez și american se vor reîntâlni la Osaka, autoritățile comerciale din ambele părți trebuie să dea dovadă de sinceritate în soluționarea problemelor, trebuie să facă mai multe treburi bune. Administrația americană trebuie să respecte voința companiilor chineze și americane de a face afaceri în domeniul high-tech și să apere interesele legale ale acestora.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
   Webradio
înregistrările săptămânii
Radio Online
• 2019/11/13• 2019/11/12
• 2019/11/11• 2019/11/10
• 2019/11/09• 2019/11/08
• 2019/11/07• 2019/11/06
mai mult>>
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China