Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Economia chineză creditată internațional
2019-05-28 19:52:52 cri-1
Realizatorul celui mai mare indice MSCI a inclus, marți, 26 acțiuni chineze între indicii fundamentali mondiali, astfel încât numărul acțiunilor de tip A (acțiunile listate la Bursa din Shanghai) incluse în categoria MSCI a crescut de la 238, la 264. Ponderea acțiunilor A în MSCI deţinute de China a crescut cu 5,25%, iar ponderea în indicile MSCI pentru piețele emergente cu 1,76%. Decizia reprezintă un vot de încredere dat de piețele mondiale de capital pentru vitalitatea, potențialul și flexibilitatea economiei chineze, un vot prețios în contextul unilateralismului și al disputelor comerciale.

Potrivit unui raport prezentat recent de ONU, perspectivele de creștere economică mondială din anul 2019 au fost retrogradate cu 0,3% până la 2,7%, sub estimările începutului de an, şi mai puţin de 3,4% cât a fost anul trecut. Organizația de Cooperare Economică și Dezvoltare, Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, au retrogradat de asemenea estimările de creștere mondială.

În acest context, China, a doua economie mondială, cea mai mare sursă de export și a doua destinație a importurilor, a primit votul de încrederea din partea MSCI și FMI. Această încrederea derivă din faptul că autorităţile chineze se concentrează tot timpul pe acţiune. Contribuția Chinei la creșterea mondială a depășit 30%, PIB-ul chinez din 2018 a depășit 90.000 de miliarde yuani, PIB-ul pe cap de locuitor se apropie de 10.000 USD, iar volumul importurilor și exporturilor a totalizat peste 30.000 de miliarde yuani.

În fața tentativelor de intimidare comercială și a măsurilor extreme impuse de SUA, China menține o creștere economică stabilă, contribuind cu încredere la creșterea mondială, rămănând o sursă de stabilitate și forța-motrice pentru întreaga lume.

Potrivit Comitetului de Stat pentru Dezvoltare și Reformă, economia chineză a manifestat, în primele patru luni ale anului curent, o funcționare și creștere stabilă, iar angajarea în producție, prețurile și balanța de plăți internaționale au rămas stabile. China este un partener demn de încredere și colaborare, cu care se poate realiza o dezvoltare comună.

Lumea a observat că, în rândul companiilor afectate de impunerea tarifelor suplimentare la produsele chineze, în valoare de 200 de miliarde USD, aproximativ 50% sunt firme cu capital străin, majoritatea fiind bugetate de companii americane. Gigantul producător de aluminiu Novelis, cu sediul în Atlanta - SUA, a anunțat că uzina din orașul Changzhou, provincia Suzhou din sud-estul Chinei, cu investiții suplimentare de 180 de milioane USD, va fi pusă în funcțiune până la sfârșitul acestui an. Aceasta va fi furnizor principal pentru producătoarele de automobile cu noi energii precum Tesla Shanghai, NIO, BYD și SAIC. Un administrator senior al gigantului a declarat că Novelis crede că R.P. Chineză, cu cea mai mare piață pentru automobile cu noi energii, are perspective. "Nu dorim ca dezvoltarea stabilă a unei companii să fie afectată de fricțiunile economice și comerciale".

Novelis nu este singura companie care are încredere în China. "Economia Chinei funcționează viguros", "China poate asigura evoluția afacerilor şi necesarului proprii", acestea fiind opiniile generale ale companiilor americane, în contextul intensificării fricțiunilor economice și comerciale China-SUA.

Camera de Comerț SUA din China și Camera de Comerț SUA din Shanghai au făcut o anchetă în rândul a aproximativ 250 de companii cu investiții americane din China. Rezultatele arată că peste 80% dintre companiile producătoare au observat influența negativă a impunerii taxelor vamale suplimentare. Însă, acestea au adoptat măsuri pentru a acorda o tot mai mare atenție pieței chineze.

Încrederea instituțiilor internaționale, a liderilor străini și a companiilor interstatale, provine din faptul că poporul chinez este plin de determinare în procesul de dezvoltare a statului și în perspectivele economice naționale. Infrastructura care se îmbunătățește necontenit, sistemul industrial complet, mediul de afaceri care se perfecționează continuu, dezvoltarea pieței cu tehnologii noi, potențialul de consum al pieței și spiritul harnic al poporului chinez, formează o Chină plină de vitalitate. În interacțiunile cu alte țări, China va deveni tot mai deschisă și tolerantă, creând un viitor reciproc-avantajos.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China