China și SUA trebuie să ajungă la un acord complet şi istoric, care le va aduce beneficii atât lor, dar şi întregii lumi. Propunerea iniţiată de partea chineză privind "responsabilitatea globală" este constructivă, pentru că Statele Unite şi China sunt într-adevăr responsabile de ce se întâmplă în lume, a declarat, joi, preşedintele american, Donald Trump, la întrevederea cu vicepremierul chinez, Liu He, aflat la Washington, pentru a participa la cea de-a noua rundă de consultări comerciale la nivel înalt chino-americane.
Preşedintele Chinei, Xi Jinping a subliniat în mai multe rânduri că Beijing şi Washington au responsabilităţi importante comune în promovarea păcii şi prosperităţii mondiale. În mesajul pe care Liu He l-a transmis liderului american, Xi Jinping susţine că, în contextul actual, dezvoltarea sănătoasă şi stabilă a relaţiilor chino-americane corespunde intereselor popoarelor celor două ţări şi populaţiei globale. Declaraţia preşedintelui Trump cu privire la "responsabilitatea globală" este un răspuns la remarcile relevante ale omologului său chinez.
Nicholas Pratt, fost diplomat american care l-a însoțit pe fostul preşedinte Richard Nixon în vizita oficială în China, crede că cele două părţi au o relaţie strânsă. Dacă una a făcut un lucru care i-a fost dăunător celeilalte, va suferi în mod inevitabil din cauza aceluiași rău. În aceste condiţii, China și Statele Unite nu au alte opţiuni, ele trebuie să se înţeleagă şi să colaboreze cât mai bine, cel mai important lucru fiind reducerea divergenţelor pentru extinderea cooperării. Aceasta este "responsabilitatea globală" pe care cele două puteri ar trebui să și-o asume.