Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
China şi State Unite vor accelera materializarea consensurilor realizate de cei doi şefi de stat
2019-02-23 19:38:13 cri-1
Preşedintele SUA, Donald Trump, s-a întâlnit, vineri, la Casa Albă, cu trimisul special al preşedintelui Xi Jinping, vicepremierul Chinei, Liu He, care conduce delegaţia țării asiatice la cea de-a 7-a rundă a Dialogului la nivel înalt China-SUA pe teme economice şi comerciale. Cele două părţi au decis ca această rundă de consultări să fie prelungită cu două zile.

Este prima dată când China şi Statele Unite prelungesc consultările de la lansarea Dialogului la nivel înalt. Acest lucru arată că pe baza progreselor făcute, consultările economice şi comerciale chino-americane au intrat în faza de "sprint", cea mai critică și dificilă.

Ultimii paşi până la finalul cursei sunt cei mai istovitori. Pe parcursul ultimului an de consultări economice chino-americane, au fost înregistrate multe schimbări, însă având la bază consensurile importante la care au ajuns cei doi lideri de stat, s-a ajuns, în cadrul rundei precedente a dialogului, la un acord principal, discutându-se memorandumul de înţelegere în problemele economice şi comerciale bilaterale. Acesta a promovat consultările în etapa de redactare. În cadrul celei de-a 7-a runde de dialog, echipele de lucru ale celor două ţări au negociat timp de două zile şi au înregistrat progrese importante în balanţa comercială, agricultură, transferul de tehnologie, protecţia proprietăţii intelectuale şi serviciile financiare.

Cu toate acestea, procesul de finalizare a detaliilor textului acordului este foarte dificil. Pentru a-şi proteja interesele naţionale, ambele părți vor examina fiecare problemă şi apoi vor veni cu mențiuni detaliate. Prin urmare, prin extinderea timpului pentru consultari, comunicarea dintre echipele de lucru ale celor două părţi va fi mai profundă, fapt favorabil ajungerii la un acord şi la punerea acestuia în aplicare în viitor.

Luna trecută, Beijing şi Washington au organizat trei runde de consultări economice şi comerciale la nivel înalt, frecvenţa acestora fiind mai mare, iar durata lor mai lungă, ceea ce demonstrează că echipele de lucru ale celor două părţi şi-au dublat eforturile în materializarea consensului realizat de cei doi şefi de stat.

În prezent, există multe probleme complicate între cele două mari entităţi economice din lume. Este greu de imaginat că cele două guverne vor reuși să ajungă la o înţelegere clară în termen de 90 de zile. Dar, cu cât tratativele sunt mai dificile, cu atât înțelegerile vor fi mai profunde. Preşedintele Xi Jinping a propus, în mesajul trimis omologului său american, ca cele două ţări să realizeze un acord cu avantaje reciproce pe baza respectului reciproc. Preşedintele Donald Trump a precizat recent că are convingerea că cele două părţi vor ajunge în cele din urmă la un acord semnificativ și reciproc avantajos.

Desigur, există diferenţe enorme între sistemele sociale şi spațiile culturale între cele două state. Dar China are înțelegerea și deplina pregătire pentru abordarea complexității şi dificultății fricţiunilor comerciale chino-americane. Indiferent de rezultatul final al dialogului, China va continua să aprofundeze reformele, să extindă deschiderea spre exterior şi să obțină o dezvoltare economică de înaltă calitate, în conformitate cu ritmul stabilit.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
   Webradio
înregistrările săptămânii
Radio Online
• 2019/11/11• 2019/11/10
• 2019/11/09• 2019/11/08
• 2019/11/07• 2019/11/06
• 2019/11/05• 2019/11/04
mai mult>>
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China