Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Schimburile între partea continentulă a Chinei şi provincia Taiwan vor fi aprofundate
2019-01-16 19:44:11 cri-1

Schimburile între cele două maluri ale Strâmtorii Taiwan vor fi aprofundate în mai multe domenii, a declarat Ma Xiaoguang, purtătorul de cuvânt al Oficiului pentru Afacerile din Taiwan al Cosiliului de Stat. Pe parcursul anului trecut, mii de taiwanezi s-au angajat, au înființat firme, au studiat sau s-au mutat pe partea continentala a Chinei.

Valoarea comerţului bilateral a ajuns la 226,2 miliarde de dolari, cu 13.2% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017. De asemenea, au fost aprobate în întregul an peste 4 mii de proiecte de investiții ale comercianților din Taiwan în partea continetală, cu 41.8% mai multe față de 2017. Anul trecut, schimbul de persoane între cele două maluri au depășit 9,05 milioane de oameni, din care numărul locuitorilor din Taiwan care vin în partea continentală a Chinei a depășit pentru prima dată şase milioane. Până la sfârşitul anului 2018, numărul călătoriilor a fost de 100 de milioane. De asemenea, numărul celor care vor să studieze în universităţi din partea continentulă a Chinei este în creştere.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China