Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Ambasadorul chinez în SUA: Cooperarea este singura opțiune viabilă
2019-01-10 12:56:15 cri-1

China va continua parteneriatul cu SUA, va acționa pentru construirea unor relații bilaterale puternice și stabile, cooperarea fiind unica opțiune viabilă pentru cele două țări, a declarat ambasadorul Chinei în SUA, Cui Tiankai, în mesajul prezentat la dineul anual din 2019 organizat de Societatea Generală Chineză de Comerț din SUA.

Oficialul a arătat că istoria dovedește pe deplin că reforma și deschiderea Chinei, normalizarea și dezvoltarea sănătoasă a relațiilor chino-americane sunt în beneficiul celor două țări și al lumii. Atât în China, cât și în SUA și în lume au fost înregistrate schimbări profunde în ultimele patru decenii. Acest fapt presupune necesitatea ca raporturile chino-americane să țină pasul cu evoluția epocii. China este angajată în extinderea parteneriatelor cu SUA pe baza avantajului reciproc și beneficiilor comune, în menținerea sub control a divergențelor pe baza respectului mutual, în dezvoltarea relațiilor bilaterale caracterizate cu coordonare, cooperare și stabilitate.

Cui Tiankai a precizat că împlinirea a 40 de ani de la aplicarea în China a politicii de reformă și deschidere și stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și SUA reprezintă un nou punct de pornire în elaborarea programelor pentru viitor. El a solicitat cercurilor de industriași și oamenilor de afaceri din ambele țări să spună "nu" celor care caută distrugerea lanțului internațional de aprovizionare, scindarea pieței globale, decuplarea economiilor chineze și americane, o confruntare de "joc cu suma zero" și chiar "un nou război rece".

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China