Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Mesajul de Anul Nou al președintelui China Media Grup, Shen Haixiong
2019-01-01 16:28:52 cri-1
Președintele China Media Grup, Shen Haixiong, a transmis prin Internet și unde herțiene, la data de 1 ianuarie 2019, ascultătorilor și internauților din întreaga lume, un mesaj de Anul Nou. Shen Haixiong arată în mesajul său că relatările despre China pentru restul lumii, relatările despre restul lumii pentru China și consolidarea cunoașterii și prieteniei dintre popoarele diferitelor țări constituie misiunea China Media Grup. În 2019 se împlinesc 70 de ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze. Și în acest an, China Media Grup își va dedica și mai mult eforturile pentru a prezenta prietenilor din străinătate China reală din noua epocă. Iată textul integral al mesajului transmis de președintele Shen Haixiong.

Dragi prieteni:

Acompaniat de prima rază de soare a Anului Nou 2019, în numele China Media Grup și a colegilor mei, vă transmit cele mai bune urări și vă doresc: La mulți ani!

Acum 1300 de ani, renumitul poet Wang Bo din dinastia Tang scria într-o poezie dedicată prietenului său Du: „De ai un prieten de suflet în astă largă lume, chiar dacă se află la capătul lumii, îl simţi mereu aproape." Cred că aceste cuvinte vreau să vi le adresez și eu acum, prietenii mei.

Probabil că pentru dvs., China Media Grup reprezintă o voce cu totul nouă. Și chiar așa este. Instituția noastră a fost înființată în luna martie 2018 și este alcătuită din trei instituții familiare dvs.: China Radio International, China Central Television și China Radio National. Atunci, Ricardo Huerta, un prieten din Argentina, ne-a trimis un mesaj: „Felicitări pentru înființarea China Media Grup! Această nouă instituție mă face să simt China și mai aproape de mine și mult mai frumoasă. De asemenea, înțeleg și mai profund forța prieteniei."

Dragi prieteni, vă mulțumim pentru încurajările voastre sincere. China Media Grup, deși este o instituție nou înființată, misiunea ei va rămâne neschimbată: vom relata despre China pentru restul lumii, vom face relatări despre restul lumii pentru China și vom consolida cunoașterea și prietenia dintre popoarele diferitelor țări. Vom depune eforturi și mai mari în realizarea acestor deziderate.

Președintele Chinei, Xi Jinping a spus: „Dezvoltarea Chinei are nevoie de restul lumii, iar realizarea prosperității lumii are nevoie de China." În anul care se încheie, am muncit cu sârguință pentru consolidarea comunicării și a schimburilor dintre China și comunitatea internațională. Relatările noastre despre aniversarea a 40 de ani de la aplicarea politicii de reformă și deschidere în China, prima ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China, Forumul de Cooperare

Chino-Africană, Summitul APEC, Summitul G20 și multe alte evenimente importante au fost apreciate de public. În procesul de protejare a comerțului liber și promovarea integrității economice, am lansat vocea justiției. Am organizat o serie de evenimente online, interacționând activ cu internauți din toată lumea. O serie de filme și seriale TV chinezești au fost traduse în mai multe limbi și au fost difuzate în diferite țări.

În 2019 se împlinesc 70 de ani de la proclamarea R.P.Chineze. În acest an, vă vom oferi emisiuni și mai bune, în care vă vom prezenta China reală din noua epocă. Vă vom demonstra cu adevărat că statul chinez este un constructor al păcii mondiale, un contribuitor al dezvoltării globale și un apărător al ordinii internaționale. Vom dezvolta noi metode de transmisie, cum ar fi tehnologia 5G, Inteligența Artificială, Big Data, Cloud computing etc., pentru a construi o instituție media de primă clasă la nivel internațional.

Yury Tavrovsky, un sinolog rus, a arătat într-un mesaj pe care ni l-a transmis: „Sunt convins că ideea lansată de China de a construi o comunitate cu un destin comun reprezintă farul ce luminează drumul de dezvoltare al lumii." Așa este. Toate țările trebuie să lucreze împreună pentru a construi comunitatea cu un destin comun, pentru a construi o lume a păcii, securității, prosperității și deschiderii.

Încă o dată, La mulți ani! Vă mulțumesc!

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China