De Carl Benjaminsen

Cu un an în urmă, am cinat într-un restaurant vietnamez din Sanlitun, o parte modernă din centrul Beijingului, cu mall-uri pline cu branduri internaționale. Cu mine erau prieteni italieni și francezi veniţi în China cu o bursă guvernamentală pentru a studia filmul.

 O fotografie a pactului semnat de sătenii din Xiaogang, provincia Anhui în 1978. (Photo: VCG)

În restaurant, o femeie în jur de 50 de ani a venit și m-a întrebat dacă pot face o fotografie cu mama ei. Ne-am fotografiat și am început să vorbim cu ele. Mama ei, în vârstă de 70 de ani, era la prima ei vizită în Beijing și a vrut să facă o fotografie cu noi, pentru că aceasta era prima ei ocazie când vorbea cu străini, iar vizita ei la Beijing a însemnat şi alte lucruri făcute pentru prima dată în viaţa ei: primul zbor cu avionul, prima vizită într-un oraș mare. De fapt, prima ei călătorie în afara localităţii rurale din provincia Sichuan.

Întâlnirea noastră perfect obișnuită ar fi fost improbabilă cu 40 de ani în urmă. Doar un număr mic de străini trăiau atunci în China. Industria cinematografică a țării a înregistrat 4,6 miliarde de dolari anul trecut, dar în anii 1970 nu ajungeai aici să studiezi filmul, deoarece industria stagna și era aproape pe moarte. Chiar dacă China și Vietnam sunt acum parteneri comerciali, cu schimburi în valoare de 100 de miliarde de dolari anul trecut, în 1979 s-ar fi confruntat cu un câmp de luptă.

Schimbările extraordinare care au avut loc în viețile celor două persoane pe care le-am întâlnit în acea seară au avut la bază determinarea unui alt locuitor din Sichuan, Deng Xiaoping, care a pus capăt unui deceniu de turbulențe la nivel naţional, după o reuniune de cinci zile a Partidului Comunist din China (CPC) desfăşurată la hotelul Jingxi din vestul Beijingului, la 22 decembrie 1978. Comunicatul care a urmat reuniunii anunţa trecerea la "modernizarea socialistă", "dezvoltarea rapidă a producției", "acționând în conformitate cu legile economice și acordând importanță rolului şi valorii legilor". A fost începutul politicii de reformă și deschidere a Chinei.

Următorul pas mare înainte a fost făcut departe de capitală, într-un mic sat numit Xiaogang. Locuitorii lui erau săraci, alimentele erau puţine, iar recolta din acel an era sumbră. Fiecare familie avea o parcelă mică și putea păstra doar o cotă, pentru că restul însemna de fapt producția satului. În contextul deceniilor de colectivizare și a unei economii bine controlate, aceasta a fost o idee atât de periculoasă încât fiecare ţăran a semnat un pact potrivit căruia se angaja să aibă grijă de copiii oricărui agricultor pedepsit, poate chiar executat, dacă planul lor era descoperit. În anul următor, aceleași terenuri, cultivate cu aceleași unelte şi aceleași culturi, au produs o recoltă mai mare decât în ultimii cinci ani laolaltă. În loc să fie pedepsiți, abordarea agricolă a satului s-a răspândit în întreaga țară.

O fotografie a satului Xiaogang înainte de 1978. (Foto: VCG)

Când vorbim despre inovație în China de azi, vorbim despre îmbunătățiri precum trenuri de mare viteză, inteligență artificială și rețele 5G. Transformările constau în soluțiile inovatoare pe care chinezii le-au găsit pentru a răspunde provocărilor cu care s-au confruntat la începutul perioadei de reformă. După cum scrie economistul şi profesorul Huang Yasheng, "o parte din bunuri, cum ar fi animalele de plug sau echipamentele grele, fie erau prea scumpe pentru a fi achiziționate de gospodăriile individuale, fie erau indivizibile ori activele - un măgar nu putea fi împărțit în două." Astfel, le-au transformat în acțiuni pe care sătenii le-au putut cumpăra și pe care le-au comercializat, iar capitalul generat de acestea le-a permis unora dintre ei să părăsească agricultura și să-și înceapă propriile afaceri. Producătorii, dintre care unii s-au dezvoltat în firme precum giganții de produse electronice și electronice Kelon și Midea, au înflorit în mediul rural din Guangdong.

Securitizarea unui măgar ar putea să nu pară prea transformatoare. Dar este greu să treci peste disperarea chinezului atunci când Banca Mondială a publicat cifrele istorice ale PIB-ului în dolari americani: în 1978, PIB-ul pe cap de locuitor în Statele Unite a fost de 10.587 dolari, în America Latină și Caraibe a fost de 1.575 dolari, în Orientul Mijlociu și Africa de Nord a fost de 1.366 dolari, în Africa Subsahariană a fost de 495 dolari.

Dar în China? În 1978, PIB-ul pe cap de locuitor era de 156 dolari pe persoană, anul trecut a fost de 8.826 dolari, de 57 ori mai mare decât atunci. În această perioadă a crescut de șase ori în Statele Unite, America Latină și Caraibe, de cinci ori în Orientul Mijlociu și Africa de Nord, de trei ori în Africa Subsahariană.

În 1978, la fiecare 1.000 de copii născuți în China, 53 mureau în copilărie, potrivit unei estimări a Organizației Mondiale a Sănătății. Cifra a scăzut la șapte. Un copil născut astăzi este așteptat să trăiască cu un deceniu întreg mai mult decât unul născut acum 40 de ani și probabil că va crește mult mai bine: jumătate dintre copiii din China nu au mers la gimnaziu în 1978, însă înscrierea la şcoală în 2013 a fost de 95%. La mijlocul anilor 1980, o treime din populație era analfabetă, la începutul acestui deceniu cifra era de aproximativ 5%.

 Sătenii care au semnat pactul în 1978 se fotografiază la intrarea în satul Xiaogang, în 2018. (Photo: VCG)

Au fost cei 40 de ani de reformă și deschidere simplu de gestionat? Desigur, nu.

Ţara s-a străduit să găsească un echilibru între dezvoltarea economică și protecția mediului și este recunoscut pe scară largă faptul că pendulul s-a îndreptat mai mult spre creștere decât spre protejarea bogăției ecologice a țării. O frază pe care mulți scriitori o apreciază este "miracolul Chinei". Dar, deși ritmul dezvoltării a fost extraordinar, nu a fost miracol dezvoltării mai mare decât cel al Marii Britanii sau al Statelor Unite sau al Japoniei, fiecare stat având propriile exemple ale prețului pe care l-au plătit pentru dezvoltarea lor. În 1952, în Londra, timp de patru zile, a fost acoperită de un smog atât de gros, încât a fost poreclit "supa de mazăre", poluarea aerului a ucis atunci aproximativ 4.000 de oameni în oraș. În Statele Unite, 800 de familii au fost contaminate din cauza poluării industriale, care ulterior a fost eliminată. Şi în Japonia, în râul unui oraș a ajuns mercur de la o fabrică, ce a otrăvit mai mult de 2.000 de persoane.

Și China are o luptă crescândă în timp ce lucrează pentru a aborda provocările care includ îmbătrânirea populației, reformarea sectorului financiar pentru a oferi mai mult sprijin companiilor private și reformării întreprinderilor de stat, astfel încât acestea să fie mai bine pregătite să facă față provocărilor care însoțesc concurența. O piață deschisă și globalizată este o provocare dificilă pentru o țară în curs de dezvoltare. China este mult mai dezvoltată decât în urmă cu 40 de ani, dar există încă un drum lung de urmat: ţara are 998 de milioane de oameni în vârstă la muncă, dar doar aproximativ 6% este așteptat să plătească impozit anul viitor, deoarece au câștigat mai mult de 5.000 de yuani pe lună - aproximativ 8.500 de dolari pe an. China este a doua cea mai mare economie din lume. Prosperă, dar nu este încă bogată.

Aceste lucruri s-ar putea să pară descurajante, poate chiar insurmontabile la prima vedere. Dar dacă, în 1978, ai fi descris China de astăzi mamei vârstnice din Sichuan, ea ar fi crezut că ești supărat. Schimbarea din viața chinezilor și călătoria în timpul acestea nu este departe de a se sfârși, căci poporul chinez a arătat o capacitate extraordinară de a studia, de a lucra, de a începe afaceri și de a inova. Nu este un miracol, munca grea a mai mult de un miliard de oameni a făcut ca acesta să se întâmple.

Notă: Carl Benjaminsen este editor și prezentator la China Radio International - China Media Group.