Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
China - Cartea Albă vorbeşte şi despre protecția dreptului de proprietate intelectuală
2018-09-24 17:16:51 cri-1
Oficiul de Stat al Chinei a dat publicităţii, luni, o carte albă privind faptele fricțiunilor comerciale şi economice China - SUA, dar şi poziția clară și fermă a Chinei în protecția drepturilor de proprietate intelectuală, cu rezultate remarcabile în aspectele legislative şi juridice şi în aplicarea legii.

Potrivit Cărţii Albe, într-o perioadă relativ scurtă, China a constituit un sistem juridic al drepturilor de proprietate intelectuală, cuprinzător și la standarde ridicate, în timp ce acesta a fost finalizat de țările dezvoltate în zeci de ani sau chiar secole. China a consolidat protecția juridică a drepturilor de proprietate intelectuală, pentru ca acestea să fie pe deplin apărate. Datorită încheierii în timp foarte scurt a proceselor judiciare, chiar dacă în unele procese ambele părţi erau străine, instanțele chineze sunt considerate ca cele mai de dorit la nivel global în rezolvarea litigiilor pe dreptul de proprietate intelectuală.

China întărește din ce în ce mai mult protecția proprietății intelectuale, asigurând inovarea companiilor străine în China. Institutul Peterson pentru Economie Mondială din SUA consideră că statul chinez continuă să îmbunătățească protecția drepturilor de proprietate intelectuală, redevențele plătite de China pentru utilizarea de licențe străine în ultimii zece ani au crescut de patru ori, ajungând la 28,6 miliarde USD în 2017, clasând China pe locul patru în lume. Cheltuielile în țară pentru folosirea tehnologiei străine plasează China pe locul doi în lume, după SUA.

Cartea Albă subliniază eficacitatea protecției drepturilor de proprietate intelectuală, China primind recunoaștere pozitivă din partea comunității internaționale. În 2011, Vama Chinei a primit „Premiul pentru Cea mai bună agenție guvernamentală în combaterea contrafacerii", singura ţară din lume. În 2012, Biroul de Investigații Economice de pe lângă Ministerul chinez al Securității Publice a primit „Premiul pentru Cea mai mare contribuție adusă combaterii contrafacerii din lume".

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
   Webradio
înregistrările săptămânii
Radio Online
• 2018/12/12• 2018/12/11
• 2018/12/10• 2018/12/09
• 2018/12/08• 2018/12/07
• 2018/12/06• 2018/12/05
mai mult>>
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China