Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
China poate face față scăderii importurilor de soia din SUA
2018-07-11 18:27:42 cri-1

Guvernul american a început, la data de 6 iulie, suprataxarea cu 25% a produselor importate din China în valoarea de 34 miliarde USD. China este obligată să riposteze, impunând taxe suplimentare unor produse importate din SUA, între care și soia. Wang Liaowei, economist la Centrul Național de Informații pentru Cereale și Ulei din China, a declarat că actualul război comercial declanșat de SUA, de cea mai mare amploare din istoria economică mondială, va schimba configuația comerțului internțional de soia. China are capacitatea să facă față scăderii importului de soia din SUA.

Statele Unite ale Americii sunt a doua mare țară exportatoare de soia la nivel mondial. Volumul exporturilor americane reprezintă 37% din volumul global de soia. De partea cealaltă, China este cea mai importantă țară importatoare de soia, importurile anuale reprezintă aproximativ 60% din volumul mondial. Wang Liaowei susţine că suprataxarea cu 25% a exporturilor de soia din SUA va duce la sporirea costului de import și pierderea competitivității produsului american în China, fapt care va schimba configurația comerțului global.

Potrivit economistului, cererile chineze de soia se vor transfera din SUA spre Brazilia, Argentina și alte țări din America de Sud, situaţie care se va produce şi la nivelul logisticii.

China este cea mai mare importatoare de soia produsă în SUA. Anul trecut, soia exportată în China a ocupat aproape o treime din producția totală americană. În ultimul timp, îngrijorarea față de perspectivele exportului a determinat scăderea continuă a prețurilor la soia, fermierii americani înregistrând mari pierderi.

Wang Liaowei declară că reducerea importurilor de soia va afecta industria chineză, în principal în intervalul octombrie 2018-februarie 2019. Este posibil ca China să fie obligată să importe o cantitate mică de soia din SUA, la preț mare. După luna martie 2019, importurile de soia vor fi asigurate din creșterea suprafeței cultivate în America Latină și țările aflate de-a lungul strategiei „O centură, un drum". De asemnea, China poate asigura echilibrul prin creșterea producției interne de soia, lărgirea surselor de import și reducerea consumului prin modificarea rețetei furajelor.

În ultimele două decenii, 85% din creșterea comerțului global de soia a fost asigurată de China, țară care va fi în continuare principala sursă a creșterii comerțului mondial de profil. Dacă SUA vor continua războiul comercial, cultivatorii americani nu vor putea beneficia de profiturile generate de cererea chineză.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
   Webradio
înregistrările săptămânii
Radio Online
• 2018/07/18• 2018/07/17
• 2018/07/16• 2018/07/15
• 2018/07/14• 2018/07/13
• 2018/07/12• 2018/07/11
mai mult>>
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China