Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Vinuri moldovenești în China
2018-05-22 09:43:59 cri-1

 

Potrivit unui bun obicei care devine tradiție, producătorii de vinuri din Republica Moldova participă la Beijing, în cadrul unui pavilion expozițional comun, la Expoziției Top Wine China 2018. Prezența producătorilor moldoveni, la evenimentul programat în perioada 21-23 mai, este o iniţiativă a Ambasadei Republicii Moldova in R.P. Chineză.

Cele 16 companii vinicole moldoveneşti constituie o prezență aparte în cadrul evenimentului derulat la Centrului Național de Conferințe din China, capitala Beijing devenind în ultimii ani una dintre marile scene pentru promovarea vinurilor din mica dar extrem de bine promovată țară est-europeană. Astfel, companiile producătoare de vin: Cricova, Mileştii Mici, Rădăcini, Imperial Vin, Basavin, Carpe Diem, Vinăria din Vale, Chateau Vartely, Garling, Bostavan, Purcari, Grada Vine, Migdal-P, Asconi, Castel Mimi şi Glasonia, au prezentat consumatorilor chinezi peste 80 de tipuri de vinuri realizate din soiuri clasice și autohtone.

Dincolo de promovare, producătorii de vinuri din Republica Moldova, reuniți în cadrul Oficiului Național al Viei și Vinului de pe lângă Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, își propun să facă din China a doua mare piață de desfacere pentru vinurile moldovenești. Ținta propusă, până în 2020, este ocuparea a 3% din vânzările de vinuri importate pe piața din China.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China