Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Valoarea totală a importurilor și exporturilor Chinei a crescut cu 9,4%
2018-04-13 19:01:34 cri-1

În primul trimestru al acestui an, valoarea totală a importurilor și exporturilor Chinei a înregistrat o creștere de 9,4% comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele publicate de Administrația Generală a Vămilor din China.

Purtătorul de cuvânt al instituției, Huang Songping a declarat că, în primul trimestru economia chineză s-a menținut stabilă, dezvoltarea acesteia a dus la sporirea cererii la importurile de țiței, gaze naturale, cupru și alte produse de consum. Rata de creștere a importurilor chineze din primul trimestru este mai mare cu 4,3 puncte decât cea a exporturilor, iar excedentul comercial a scăzut cu 21,8%. Astfel, importurile și exporturile au avut o tendință de dezvoltare echilibrată.

În primul trimestru, importurile și exporturile Chinei către cei trei principali parteneri comerciali au fost în creștere, iar exporturile către și din țările aflate pe traseul „O centură, un drum" au fost și acestea pe plus. Produsele electromecanice și cele tradiționale care necesită forță de muncă sunt principalele mărfuri exportate din China, a spus Huang Songping.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China