„Trebuie să fim conștienți de faptul că este necesar să depunem eforturi mai mari pentru îmbunătățirea mediului investițional", a declarat, marți, Ning Jizhe, vicepreședintele Comitetului Național pentru Dezvoltare și Reformă, prezent la sesiune anuală a Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului din China.
Ning Jizhe a menționat că, în acest an, China va relaxa substanțial accesul pe piață. Se va modifica și completa lista neagră a investițiilor străine. Aceasta va cuprinde nu numai afacerile din zonele experientale de comerț liber, ci și pe cele de la scară națională. Eforturi vor fi depuse și pentru promovarea facilitării investițiilor, concomitent cu protejarea drepturilor intelectuale ale companiilor cu investiții străine.
Se vor intensifica și eforturile în deschiderea regiunilor vestice și de graniță. Companiie cu investiții străine care își orientează activitățile în regiunile din centrul, vestul și nord-estul Chinei se vor bucura de sprijinul financiar și funciar acordat de statul chinez pentru transferul industrial și de prelucrare, dar și alte facilități, a mai precizat Ning Jizhe.