Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
China va forma o nouă structură de deschidere multilaterală către exterior
2017-12-19 19:35:53 cri-1

Trebuie luate măsuri pentru modelarea unei noi structuri de deschidere multilaterală către exterior, este concluzia participanţilor la o conferință a Biroului Politic al C.C. al P.C.Chinez, organizată zilele trecute la Beijing. Această nouă politică a polarizat atenția multor experți.

China este cea mai mare țară exportatoare de mărfuri din lume și al doilea mare importator. Totodată, ocupă primul loc în rândul țărilor în curs de dezvoltare în ceea ce privește absorbirea de investiții străine, situându-se între principalele țări investitoare. Directorul Institutului de Cercetare a Băncii Hengfeng, Dong Ximiao, a opinat că deschiderea multilaterală către exterior trebuie să aibă noi domenii și moduri. În ce privește noile domenii de deschidere, Dong a exemplificat reducerea semnificativă a restricțiilor la dechiderea către exterior a sectorului financiar chinez și la investirea de către firmele străine în hârtii de valori, asigurări, bănci și fonduri. În ce privește noile moduri, expertul chinez a enumerat întărirea colaborării cu și mai multe state din Africa și Europa Centrală și de Est, prin implementarea inițiativei "O centură, un drum".

În China au fost înființate 11 zone experimentale de comerț liber. La Shanghai și în alte orașe vor fi deschise porturi de comerț liber cu un grad și mai mare de deschidere. Directorul adjunct al Comitetului științific al Institutului de Cercetare din cadrul Ministerului Comerțului, Zhang Jiaping, susține că primăria Shanghai a prezentat autorităților centrale de la Beijing proiectul privind politici preferențiale în perceperea impozitelor, atragerea profesioniștilor și extinderea suprafeței portului de comerț liber.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China