Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Întâlnire Xi Jinping - Nguyen Thi Kim Ngan
2017-11-13 16:19:04 cri-1

Preşedintele Chinei, Xi Jinping a avut duminică, la Hanoi, o întâlnire cu preşedintele Parlamentului din Vietnam, Nguyen Thi Kim Ngan.

În cadrul convorbirii, Xi Jinping a afirmat că partea chineză acordă o mare atenţie dezvoltării relaţiilor cu Vietnamul, dorind ca alături de partea vietnameză să depună eforturi pentru promovarea relaţiilor de parteneriat strategic în toate domeniile. Acesta a apreciat schimburile prieteneşti dintre Adunarea Naţională a Reprezentanţilor Poporului din China (ANRPC) şi Parlamentul din Vietnam, menţionând că cele două foruri legislative supreme joacă un rol important în viaţa politică din cele două state, fiind o importantă punte de prietenie pentru ca popoarele chinez şi vietnamez să se cunoască reciproc. Cele două părţi trebuie să intensifice schimburile şi cooperarea legislativă la diferite niveluri pentru consolidarea relaţiilor de prietenie dintre cele două ţări.

La rândul său, Nguyen Thi Kim Ngan a arătat că partea vietnameză nu uită sprijinul uriaş acordat de China în eliberarea şi dezvoltarea statului, dezvoltarea relaţiilor stabile cu China fiind o direcţie prioritară a diplomaţiei de la Hanoi. Vietnamul doreşte ca alături de China să menţină schimburile la nivel înalt, să promoveze cooperarea bilaterală în toate domeniile, pentru întărirea prieteniei dintre cele două popoare. De asemenea, Parlamentul din Vietnam doreşte să întensifice schimburile cu ANRPC pentru a aduce contribuţii comune la aprofundarea relaţiilor de prietenie dintre cele două ţări.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China