Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
China, la 68 de ani şi un salt peste milenii
2017-10-01 16:35:00 cri-1

China celebrează, azi, cea de-a 68-a aniversare de la declararea Republicii Populare, eveniment marcat în absolut toate spaţiile publice de pe întregul teritoriu, fie ele de stat sau private. Dincolo de ceremoniile oficiale, de mesajele, discursurile şi raportările anuale, aniversarea din acest an are o conotaţie specială dată fiind că în a doua jumătate a lunii octombrie, Partidul Comunist Chinez (PCC) se reuneşte în congres naţional.

Istoria, tradiţionalismul şi modernitatea sunt îmbinate şi evidenţiate cu forţă în China cu ocazia Zilei Naţionale, conştiinţa de sine la nivelul comunicării de masă fiind una care vorbeşte despre mândrie, orgoliu şi ambiţie. Mesajul pe care liderii Chinei îl transmit constant propriului popor este unul de optimism, de unitate și vigilenţă. Asta pentru că, nu de ieri, de azi, chinezii au tot mai mult de promovat și protejat, atât la nivel cultural, cât și la nivel economic.

China de azi este rezultatul capacității liderilor de la Beijing și din toate provinciile chineze, de a coagula și coordona resursele și energiile unui popor care a ajuns să se identifice cu modelul chinez.

Modelul chinez vorbeşte despre filozofia de viaţă a individului care, din cele mai vechi timpuri, a trebuit să îşi armonizeze interesele şi ambiţiile la societatea dominată de tradiţionalismul aflat permanent sub influenţa noului (bun sau rău) venit din exterior. De asemenea, modelul chinez este o demonstraţie a legendei păsării Phoenix, China şi societatea chineză renăscând şi relansând propriul statut în istorie, după perioada de 100 de ani de umilinţă.

Dacă modelul chinez nu poate fi aplicat oriunde în lume, oricărui stat, secvenţe esenţiale din acesta cu siguranţă, da! Mândria naţională, promovarea propriei istorii, utilizarea propriilor resurse umane şi naturale în interes propriu, controlul şi administrarea economiei interne etc., sunt doar o parte din lecţiile pe care China le dă lumii secolului XXI.

Aici nu este vorba despre ambiţiile Chinei de a dezvolta trenuri care să poate rula cu viteze de 1.000 până la 4.000 de km/h, nici despre succesele explorării spaţiului cosmic, nici măcar despre uriaşul asalt al culturii chineze în afara graniţelor. Aici este vorba despre conştiinţa de sine a unui popor care face un salt peste milenii, fără să subjuge, să umilească, să distrugă sau să elimine din istorie alte ţări sau popoare. Iar pentru asta, aşa cum am spus, este nevoie de lideri cu viziune care să poată genera proiecte de nivelul Noilor Drumuri ale Mătăsii, China-Europa Centrală și de Est, BRICS etc.

În a doua jumătate a lunii octombrie a.c., PCC se va reuni în cel de-al 19-lea Congres Național. Unul dintre evenimentele importante ale acestui congres îl va constitui desemnarea unui număr de cinci noi lideri la vârful partidului, moment care va avea semnificații deosebite pentru evoluția nu doar a partidului, cât și a Chinei.

Este 1 Octombrie 2017.

La mulți ani, China!

Dan Tomozei, Secţia română Radio China Internaţional

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China