Secretarul de stat american Rex Tillerson s-a întâlnit marți, la Washington, cu ministru cubanez de Externe Bruno Rodriguez Parrilla, în cadrul primei întrevederi a unor oficiali de nivel înalt din cele două țări după preluarea președinției SUA de către Donald Trump.
În cadrul discuțiilor, cei doi au abordat subiectul stării de sănătate a diplomaților americani din Cuba.
Potrivit unei declarații emise de Departamentul de Stat al SUA, discuțiile au fost "ferme și sincere".
Tillerson a exprimat îngrijorarea legată de securitatea diplomaților americani, apreciind că partea cubaneză are obligația de a-i proteja pe aceștia și pe membrii familiilor acestora.
De partea cealaltă, șeful diplomației cubaneze a reliefat că autoritățile de la Havana acordă o mare atenție evenimentului, motiv pentru care a constituit un grup de specialiști pentru derularea unei anchete. Însă, deocamdată, nu au fost descoperite cauzele care au provocat înrăutăţirea stării de sănătate a diplomaților americani aflaţi la post în Cuba.