Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Întrevedere între miniștrii de externe din China și Coreea de Sud
2017-09-21 19:22:01 cri-1

Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a avut miercuri, la New York, în marja Adunării Generale a ONU, o întrevedere cu omologul sud-coreean Kyung-wha Kang.

Wang Yi a arătat că partea chineză înțelege nevoile celei sud-coreene pentru menținerea securității naționale, dar se opune categoric amplasării în Coreea de Sud a sistemului de apărare "THAAD", deoarece această practică depășește o defensivă proprie și prejudiciază direct interesele strategice de securitate ale Chinei. Solicităm părții sud-coreene să privească în față preocupările juste ale Chinei, să soluționeze cât mai grabnic această problemă pentru eliminarea piedicilor în dezvoltarea relațiilor bilaterale.

La rândul său, Kyung-wha Kang a declarat că în cei 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, raporturile sud-coreeano-chineze au înregistrat o dezvoltare uriașă, dar și unele încurcături. Partea sud-coreeană dorește să intensifice comunicațiile cu cea chineză, pentru a găsi o soluție adecvată în problema "THAAD", pentru ca relațiile bilaterale să-şi recapete vitalitatea și forța.

Despre problema nucleară din Peninsula Coreeană, Wang Yi a arătat că partea chineză va aplica în continuare, în mod strict, rezoluțiile pertinente ale Consiliului de Securitate al ONU, dorind ca acestea să poată fi aplicate multilateral și complet. China acționează ferm și neabătut pentru realizarea obiectivului denuclearizării Peninsulei Coreene, va persevera pe această cale indiferent de durată și dificultăţi.

Kyung-wha Kang a precizat că Coreea de Sud este angajată în permanență în soluționarea în mod pașnic a problemei nucleare a peninsulei, nedorind nicidecum izbucnirea din nou a războiului în zonă, a precizat Kyung-wha Kang.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China