Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Negocierile privind Brexitul s-au încheiat fără rezultate
2017-09-01 16:31:53 cri-1

Negocierile privind Brexitul, care au durat patru zile, s-au încheiat joi fără niciun rezultat din cauza divergenţelor uriaşe dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană, fapt ce a înrăutăţit îngrijorările cercului comercial britanic faţă de viitor.

Negociator şef al UE, Michel Barnier, a declarat în aceeaşi zi că negocierile nu au obţinut "progrese decizionale", astfel negocierile privind comerţul nu pot fi demarate. Omologul său britanic, David Davis, a recunoscut că există mari divergenţe între cele două părţi, solicitând Uniunii Europene să dea dovadă de flexibilitate pentru a depăşi impasul.

Potrivit unor relatări, UE a insistat să abordeze cu prioritate tema costurilor legate de separare, a drepturilor cetăţenilor europeni şi a problemei graniţelor dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, atunci când Marea Britanie a dorit să stabilească mai întâi relaţiile comerciale bilaterale şi aranjamentele în perioada de tranziţie, cu scopul de a calma companiile britanice şi de a impulsiona dezvoltarea economică. În fapt, persoane din cercul comercial britanic au confirmat înainte de negocieri că stabilirea aranjamentelor de tranziţie este mai importantă decât obţinerea vreunui rezultat final. Negocierile sunt îngrijorătoare fiindcă sunt pline de incertitudini. Aranjamentele privind perioada de tranziţie, mai ales cele legate de procedurile vamale trebuie să fie discutate mai rapid pentru consolidarea încrederii companiilor din ambele părţi. Altfel, părăsirea UE va aduce riscuri în Marea Britanie, cum ar fi lipsa de alimente.

Cursul lirei sterline a scăzut în 31 august, atingând punctul minim din ultimele zile, lucru care a reflectat dezamăgirea pieţei faţă de negocierile nereuşite, au susţinut unii analişti.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China