Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
A treia sesiune a negocierilor Brexit
2017-08-29 17:57:46 cri-1

Cea de a treia sesiune a negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit) a început luni la Bruxelles, cele două părţi având pe agenda discuţiilor costul, drepturile cetăţenilor UE şi problema graniţei dintre Irlanda şi Irlanda de Nord.

Negociatorul şef al Uniunii Europene, Michel Barnier, a declarat că celor două părți nu le-a mai rămas mult timp, uniunea salutând documentele de poziţie prezentate de Marea Britanie la începutul lunii august, documente care au fost studiate "cu mare atenţie". Potrivit lui Barnier, ambele părţi vor trebui să trateze negocierile cu seriozitate, uniunea dorind ca autorităţile britanice să elimine cât mai rapid posibil problemele neclare.

De partea cealaltă, negociatorul britanic David Davis a declarat că documentele de poziție sunt rezultatul eforturilor din ultimele 12 luni. Acestea au rolul de a pune bazele negocierilor constructive din această săptămână. Davis a cerut celor impliaţi să dea dovadă de "flexibilitate şi imaginaţie", pentru a obţine progrese în cadrul negocierilor.

Primele două sesiuni ale negocierilor privind Brexit au avut loc în lunile iunie şi iulie anul curent.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China