Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Cel puțin zece milioane de ouă contaminate au ajuns în Germania
2017-08-09 14:25:43 cri-1

Cel puțin zece milioane de ouă contaminate au fost transportate din Olanda în Germania, a anunțat, luni, ministerul german al Alimentației, Agriculturii și Protecției Consumatorilor. De asemenea, în patru crescătorii din landul Saxonia Inferioară au fost descoperite reziduuri din pesticidul Fipronil.

Ministerul Alimentației, Agriculturii și Protecției Consumatorilor din Germania a transmis, printr-o declarație, că până în 4 august, au fost depistate în toate cele 16 landuri federale ouă contaminate, o parte fiind deja vândute pe piață. Instituțiile de control al alimentelor din toate landurile federale au retras ouăle contaminate de pe piaţă, precum și produsele alimentare prelucrate din aceste ouă.

Cele patru crescătorii din landul Saxonia Inferioară, unde au fost găsite ouă contaminate, au folosit un lichid dintr-un detergent amestecat cu pesticidul Fipronil pentru a ucide purecii și păduchii, a transmis ministerul. În Germania se aplică, în prezent, standardul UE care acceptă un rest de sub 0.005 Mg / kg de Fipronil în alimente.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China