Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
China susține rezolvarea problemei din Peninsula Coreeană prin dialog si consultări
2017-08-07 19:40:58 cri-1

Rezoluția nr.2371 adoptată, recent, de Consiliul de Securitate al ONU reflectă poziția unanimă a membrilor organizației. China se pronunță cu consecvență pentru soluționarea prin dialog și consultări a problemei Peninsulei Coreene, chemând comunitatea internațională să sprijine inițiativa "dublelor suspendări" și ideea "acționării simultane pe două făgașe", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din China, Geng Shuang.

Acesta a subliniat că noua rezoluție corespunde obiectivelor de menținere a păcii și stabilității în Peninsula Coreenă și în regiune, de promovare a procesului de denuclearizare a peninsulei și de a susține sistemul internațional de neproliferare nucleară. De asemene, documentul corespunde spiritului rezoluțiilor adoptate anterior de Consiliul de Securitate.

În prezent, situația Peninsulei Coreene este complicată și sensibilă. China solicită statelor implicate să dea dovadă de reținere, să acționeze pentru destinderea situației încordate și soluționarea adecvată a problemei. China susține permanent soluționarea prin dialog și consultări a problemei Peninsulei Coreene.

În acest sens, China a lansat inițiativa privind suspendarea activităților de dezvoltare a rachetelor atomice de către Coreea de Nord și a manevrelor militare unite de mare amploare americano-sud-coreene pentru realizarea denuclearizării Peninsulei Coreene, dar și a mecanismului de pace în Peninsulă, a adăugat diplomatul chinez.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China