Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Forumul cooperării China-Asia Centrală
2017-08-03 15:21:24 cri-1

Cea de-a 5-a ediţie a Forumului de Cooperare China-Asia Centrală a avut loc, miercuri, la Lian Yungang, în provincia chineză Jiangsu.

Vicepreşedintele forului consultativ suprem din China, Wang Qinmin, a afirmat în cadrul ceremoniei de deschidere că, în cei 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre China şi ţările din Asia Centrală, încrederea politică reciprocă a fost întărită continuu, iar cooperarea reciproc-avantajoasă a înregistrat o dezvoltare considerabilă. Totodată, schimburile culturale dintre cele două părţi s-au intensificat, iar asocierea şi coordonarea în afacerile internaţionale au devenit tot mai strânse.

În prezent, construcţia iniţiativei "O centură, un drum" (OBOR) a devenit o componentă principală a cooperării dintre China şi Asia Centrală. China doreşte să întărească încrederea politică, să aprofundeze cooperarea OBOR cu ţările Asiei Centrale, să consolideze colaborările bilaterale în domeniul securităţii şi să promoveze dezvoltarea relaţiilor la un nivel mai înalt.

La eveniment au fost prezenţi prim-vicepremierul uzbek Ramatov A.J., vicepremierul tadjik Azim Ibrohim, alături de reprezentanţi din Kârgâzstan, Kazahstan şi Turkmenistan. Aceştia au exprimat dorinţa de a întări încrederea politică şi de a extinde cooperările reciproc-avantajoase cu China, pentru a beneficia de oportunităţile oferite de OBOR şi pentru a asigura o dezvoltare mai bună.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China