Cel puțin 140 persoane și-au pierdut viața și alte peste 100 au fost rănite, duminică, după ce un camion-cisternă s-a răsturnat, apoi a luat foc. Incidentul a avut loc în localitatea Bahawalpur, provincia Punjab din estul Pakistanului.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres a dat o declarație, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, prin care a spus că este profund îndurerat pentru pierderile de vieți omenești.
Guterres și-a exprimat compasiunea față de poporul și guvernul pakistanez și le-a transmis răniților însănătoșire grabnică. El a spus că în caz de nevoie, ONU va acorda sprijin umanitar.
Din cauză că unii răniți sunt într-o situație critică, numărul deceselor este posibil să crească în următoarea perioadă.