Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Comunitatea internațională condamnă atentatul de la Manchester
2017-05-25 16:28:32 cri-1

Secretarul general al ONU, liderii SUA, Rusiei, Franței și ai altor țări au condamnat atentatul de la Manchester, de luni, și au solicitat cooperarea comunității internaționale pentru combaterea terorismului. Secretarul general al ONU, António Guterres, a dat publicității marți o declarație prin purtătorul său de cuvânt, condamnând vehement acest atentat terorist. El a exprimat simpatie și sprijin poporului și guvernului britanic și, totodată, speranța că autorii atacului vor fi deferiţi justiţiei cât mai curând posibil. El a transmis compasiune sinceră familiilor și prietenilor victimelor și însănătoșire cât mai grabnică.

Președintele SUA, Donald Trump, a avut o convorbire telefonică marți cu prim-ministrul britanic, Theresa May, ocazie cu care a condamnat explozia. În declarația Casei Albe, președintele american subliniază că hotărârea părții americane în combaterea terorismului este de neclintit. SUA este gata oricând să ofere părții britanice ajutorul necesar în investigarea atentatului. Potrivit declarației, Trump așteaptă întâlnirea cu Theresa May în această săptămână, pentru a discuta împreună „promisiunea de nezdruncinat" a autorităţilor de la Washington față de Londra și cooperarea cu alte țări aliate și partenere în lupta împotriva terorismului.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis Theresei May un mesaj de condoleanțe, în care califică explozia de la Manchester drept „o crimă inumană" și a exprimat speranța că organizatorii din culise a acestei tragedii îşi vor primi pedeapsa cuvenită. El a afirmat că Rusia este pregătită să stimuleze cooperarea antiteroristă cu Marea Britanie pe baza relaţiilor bilaterale și în cadrul internațional.

Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că Germania va acționa alături de Marea Britanie. Atentatul va întări hotărârea celor două țări de a contracara împreună astfel de acțiuni crude.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, s-a declarat șocat de atentatul terorist de la Manchester. El a transmis simpatie și preocupare faţă de poporul britanic, mai ales faţă de victime și familiile acestora. Macron a mai afirmat că va continua să lupte împotriva terorismului împreună cu guvernul britanic.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China