Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
"O centură, un drum" a înregistrat 270 de acorduri cu state care fac parte din inițiativa chineză
2017-05-16 19:18:28 cri-1

Guvernul chinez a dat publicității, marți, o listă care cuprinde cele 270 de rezultate obținute la Forumul pentru cooperare internațională "O centură, un drum". Acestea acoperă cinci categorii: compatibilitatea politicilor, conexiunea infrastructurală,

facilitatea comercială, ușurarea finanțării și cunoașterea, dar și înțelegerea între popoare.

La prima categorie care vizează compatibilitatea politicilor, autoritățile chineze au încheiat memorandumuri de colaborare cu 11 țări și acorduri de cooperare cu multe departamente ale Națiunilor Unite, Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Organizația Mondială a Proprietății Intelecturale (WIPO), Organizația Internațională de Poliție Criminală (Interpol) și alte organizații internaționale. În plus, au fost detaliate regulamentele de cooperare cu Cehia, Ungaria, Grecia, Cambodgia, Laos, dar și cu alte state.

În ce privește conectarea infrastructurală, China a semnat acorduri de cooperare cu peste 20 de țări din Europa, Asia și Africa și cu organizații internaționale. Aceste proiecte se referă la căi ferate, hidrocentrale, observații maritime, folosirea pașnică a energiei nucleare, linii aeriene ce circulă între China și țări europene și finanțarea infrastructurii.

În facilitatea comercială, acordurile încheiate între guvernul chinez cu 30 de state acoperă capacitatea de producție, trecerea vămii, logistică și finanțare. În plus, Ministerul chinez al Comerțului, alături de diferite departamente din peste 60 de state și organizații internaționale au dat publicității o propunere privind promovarea facilităților comerciale.

În ușurarea finanțării, China va suplimenta cu sute de miliarde de yuani renminbi în proiecte încadrate în inițiativa "O centură, un drum". De pildă, va fi îndreptată o sumă de 100 de miliarde yuani în Fundația Drumului Mătăsii. China încurajează instituțiile financiare să deruleze operațiuni în țările din străinătate, suma totală fiind estimată la 300 de miliarde de yuani.

În întărirea schimburilor interumane, guvernul chinez va oferi în următorii trei ani cel puțin 60 de miliarde de yuani ca asistență țărilor în curs de dezvoltare aflate de-a lungul noilor Drumuri ale Mătăsii. În plus, China a încheiat acorduri cu mai multe țări în ce privește deschiderea de centre culturale în țările implicate in strategia chineză, recunoșterea reciprocă a diplomelor universitare, precum și colaborarea în inovația tehnico-științifică, turism, presă și think-tankuri.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China