Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
China respinge acuzaţiile privind controlul strategiei "O centură, un drum"
2017-05-05 18:43:53 cri-1

Iniţiativa "O centură, un drum" (OBOR) a fost propusă de China, însă materializarea acesteia depinde de eforturile comune depuse de toate părţile implicate, a declarat vineri Geng Shuang, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe. Potrivit acestuia, China nu doreşte un monolog, nici nu doreşte să fie singurul decident în acest domeniu, susţinând permanent principiile negocierilor, construcţiei şi beneficiilor comune.

Reacţia oficialului chinez, prezentată cu mai puţin de zece zile până la Summitul de cooperare internaţională din cadrul strategiei "O centură, un drum", programat la Beijing, vine după ce presa din unele ţări occidentale a consemnat că iniţiativa OBOR nu urmăreşte beneficii comune, fiind controlată de China.

În legătură cu această opinie, Geng Shuang a arătat că, în prezent, China negociază cu ţările participante la summit documentul care urmează să fie adoptat. Acesta va reprezenta un rezultat al negocierilor comune, personalităţi din diferite domenii, din 110 ţări, urmând să participe la summit.

Dacă proiectul OBOR s-ar afla doar sub controlul Chinei, iar alte ţări nu ar putea beneficia de rezultatele acestuia, proiectul nu ar fi atras atâtea ţări care doresc să se implice într-un mod activ, a mai arătat oficialul chinez.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China