Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | China ABCEconomie-Societate Salut, China
Cercetarea și inovația generează jumătate din PIB-ul orașului Xi'An
2017-04-27 09:53:57 cri-1

Similar multora dintre capitalele provinciilor chineze, Xi'An - reședința Shaanxi, oferă un studiu de caz din perspectiva proiectelor economice, fie că este vorba de aspecte ecologice, de cercetare, inovație și implicare în cele mai noi tehnologii medicale sau spațiale. Iată de ce, în ultimii ani, cercetarea și inovația s-au dezvoltat exponenția pentru a ajunge în 2016 să genereaze jumătate din Produsul Intern Brut (PIB) orașului Xi'An.

Districtul Ecologic Chan-Ba, Zona de Dezvoltare Industrială Hi-Tech Xi'An, Zona Consulatelor, Zona financiară Lugang sau Noua Zonă Xixian (în fond un nou oraș), sunt doar câteva dintre proiectele de anvergură derulate de autoritățile provinciei chineze Shaanxi și municipalitatea Xi'An.

Proiect de clasă națională, Districtul Ecologic Chan-Ba și-a primit numele după cele două râuri care se intersectează la Xi'An: Chan și Ba, care fac parte din rețeau de apă denumită "Cele opt râuri Chang'an".

Aflat în zona de est a orașului, districtul acoperă o suprafață de 129 de kilometri pătrați, din care 89 de kmp sunt daja amenajați până la detaliu din punctul de vedere al infrastructurii, utilităților și serviciilor. Proiectul a fost construit pe dezvoltarea a trei piloni de bază: organizarea și găzduirea de conferințe și expoziții, promovarea turismului ecologic, zona financiară și de afaceri. Mai mult, în Chan-Ba se află în fază înaintată de construcție "Zona Consulatelor" - unde vor putea fi găzduite 25 de reprezentanțe străine, pentru a transforma zona de est a orașului într-un centru euro-asiatic al forumurilor parcurilor industriale.

La rândul său, Zona de Dezvoltare Industrială Hi-Tech Xi'An concentreză cele mai puternice companii chineze din domeniul cercetării și inovației din China. Acestea asigură jumătate din PIB-ul orașului (94,22 miliarde USD în 2016), principalele domenii de cercetare vizând medicina, farmacia, robotica, zona auto, înaltele tehnologii și pretențioasele tehnologii spațiale. În spațiile de aici, roboții și imprimantele 3D sunt o prezență firească.

Unul dintre cel mai mari proiecte de dezvoltare ale provinciei chineze Shaanxi este Noua Zonă Xixian, în fapt un nou oraș aflat la vest de Xi'An, inclus în amplul proiect strategic "O centură, un drum". Construit între orașele Xi'An și Xianyang, cu o suprafață totală de 882 kilometri pătrați (din care 272 kmp construiți), noul oraș Xixian va ajunge în 2020 la 1,75 milioane de locuitori, iar în 2030 la 2,72 milioane. Pentru aceștia, la începutul acestei luni a fost inaugurat "Centrul Fengdong", un palat administrativ de ultimă oră în care sunt asigurate serviciile pentru populație. Dacă nu ai știi destinația, cu ușurință ai afirma că te găsești într-un hotel de cinci stele sau într-o instituție de talie mondială.

Și mai impresionant la Xixian este modul în care a fost proiectată dezvoltarea economică, în cadrul unei zone de pilot de liber schimb care include un aeroport, zone de producție, depozite și spații comerciale cu o arhitectură uluitoare în care sunt prezente deja produse din câteva zeci de țări. Vinurile Cramei Gîrboiu din România concurează aici cu vinuri din Europa, America de Sud și de Nord, din Africa sau Asia, ca o dovadă a determinării cu care autoritățile chineze din Shaanxi doresc să dezvolte la Xixian globalismul și deschiderea în fața celor mai diverse produse și idei.


1 2 3 4 5 6
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
   Webradio
înregistrările săptămânii
Radio Online
• 2017/07/26• 2017/07/25
• 2017/07/24• 2017/07/23
• 2017/07/22• 2017/07/21
• 2017/07/20• 2017/07/19
mai mult>>
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China