Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
La kilometrul zero, pe Drumul Mătăsii
2017-04-25 10:10:18 cri-1

Jurnalişti străini ai Radio China Internaţional la lansarea oficială a seriei de interviuri din provincia Shaanxi

Sun Lin, directorul Departamentului de Promovare al Comitetului P.C. Chinez din provincia Shaanxi

Fan Jianping, directorul site-ului CRI Online

Mao Xinliang, directorul Biroului de Administrație a Comitetului din Xi'an pentru protecția ruinelor orașului Chang'an

Jurnalişti chinezi şi străini la ruinile oraşului antic Chang'an

Jurnaliştii vizitează Şcoala Internaţională BO-AI

China construiește proiecte pentru nevoile interne, însă multe dintre acestea sunt destinate întregii lumi, în cadrul relațiilor de cooperare pașnică și în beneficiu reciproc. Aceasta este una dintre principalele idei și mesaje prezentate luni, la Xi'An, capitala provinciei Shaanxi, acolo unde autoritățile locale și Radio China Internațional au lansat proiectul "Martori în Shannxi, îmbunătățesc și susțin depășirea țintelor", la care participă jurnaliști din 20 de țări, alături de colegi din presa locală.

Directorul Departamentului de Promovare al Comitetului P.C. Chinez din provincia Shaanxi, Sun Lin (foto), a declarat că aici se găsește kilometrul zero al Drumului Mătăsii, un loc cu o istorie bogată care de-a lungul mileniilor a jucat un rol foarte important în conectarea, comunicarea și schimburile dintre civilizaţiile din Orient şi Occident.

La rândul său, Fan Jianping (foto), directorul site-ului CRI Online, a declarat că provincia Shaanxi este locul de origine a civilizaţiei chineze, un loc care păstrează numeroase și importante repere istorice şi culturale. O parte dintre acestea, timp de o săptămână, vor fi prezentate jurnaliștilor, iar prin intermediul acestora vor fi cunoscute nu doar în China, ci în întreaga lume.

Unul dintre locurile vizitate în cadrul proiectului, imediat după ceremonia de lansare, a fost chiar kilometrul zero al Drumului antic al Mătăsii, acolo unde gazdă și ghid a fost Mao Xinliang (foto), directorul Biroului de Administrație a Comitetului din Xi'an pentru protecția ruinelor orașului Chang'an. La peste 2.200 de ani de la debutul istoriei sale, cercetătorii, arheologii și specialiștii în istorie au scos la lumină și au marcat locul de pornire a celui mai spectaculos, mai vechi și mai vast traseu comercial și cultural al umanității. La mică distanță de Xi'An, pe o suprafață de 4,8 kilometri pătrați, prin programe de voluntariat administrate de autorități, sunt cercetate vestigii acoperite de timp.

Aici, în perioada Dinastiei Qin (221-206 î.Hr.), exista un mic orășel cu numele Xianyang, care asigura rolul de capitală dinastică. Ulterior, numele orașului va fi schimbat în Chang'an, după numele Ducelui Chang, care era fratele împăratului Qin Shihuang - primul unificator al Chinei.

Rapid, Chang'an devine nu doar un important centru comercial și cultural care rivaliza Roma antică, ci mai ales devine centrul de formare și consolidare a culturii Han. Astfel, capitala Han Chang'an ajunge una dintre cele mai mari capitale ca dimensiuni, cea mai bogată în diversitate și cea mai importantă după concentrarea valorilor culturale. De aici avea să pornească Drumul Mătăsii antic, în jurul anului 140 î.Hr., în timpul dinastiei Han (207 î.Hr. - 220 d.Hr.).

Astăzi, provincia Shannxi, însă cu precădere capitala Xi'An, au redevenit principal subiect de interes în cadrul eforturilor de dezvoltare și promovare a Chinei în întreaga lume, eforturi accentuate după anul 2013 când a fost lansată strategia "O centură, un drum", care are la bază proiectele noului Drum al Mătăsii și Drumul Maritim al Mătăsii.

Principala probă că proiectul este gândit în cele mai mici detalii este adusă de nivelul investițiilor și proiectelor, dar mai ales de structura în care se regăsesc muzee și instituții de învățământ internaționale. Muzeul Beilin din Xi'An este un exemplu în acest caz, aici fiind concentrate artefacte religioase și sculpturi vechi de sute și mii de ani. Muzeul a fost dezvoltat pe un fost Templu Confucius, care păstrează în mare parte arhitectura din perioada dinastiilor Ming și Qing. De asemenea, Școala Internațională BO-AI este un puternic argument pentru viziunea în care este gândită dezvoltarea strategiei „O centură, un drum". La școala BO-AI, elevii sunt pregătiţi de la clasa I, până la absolvirea liceului, însă ce este cu adevărat important este că aici sunt pregătiți tineri din străinătate, cu precădere din țările conectate la traseul Drumului Mătăsii. Dincolo de pregătirea generală, elevii instituționalizați aici primesc informații și ulterior devin parte a mecanismului de promovare a strategiei "O centură, un drum", în plan cultural și educațional, câtă vreme programa școlară include activități în care sunt evidențiate cultura și tradițiile din țările de origine ale elevilor.

Iată cum, un proiect de țară lansat de China în anul 2013, cu scopul de a sprijini nevoile economice, culturale și sociale interne, devine un proiect pentru întreaga lume.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China