Coreea de Nord a efectuat, miercuri, o nouă lansare de rachetă balistică, au declarat surse din cadrul Marelui Stat Major al armatei sud-coreene, citate de agenția Yonhap. Lansarea a avut loc din localitatea Sinpo, provincia Hamgyong de Sud.
Racheta a efectuat un zbor de aproximativ 60 kilometri, forțele sud-coreene analizând tipul de rachetă utilizat, în condiţiile în care s-a stabilit că a fost lansată terestru, nu din zona maritimă.
Directorul Oficiului Național pentru Securitate din Coreea de Sud, Kim Kwan-jin, a convocat o reuniune de urgență, pentru a discuta oportunitatea adoptării unor contramăsuri.