Cea de-a cincea sesiune a celei de-a 12-a legislaturi a Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului din China s-a încheiat, miercuri, 15 martie, în Marea Sală a Poporului din Beijing. Sesiunea a aprobat raportul de activitate a guvernului, raportul de activitate a Comitetului Permanent al Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului etc. De asemenea, a adoptat prin vot capitolul general al Codului Civil prin Decretul nr. 66, semnat de președintele Chinei, Xi Jinping. Sesiunea a adoptat prin vot problemele legate de repartizarea numărului reprezentanților la cea de-a 13-a legislatură și modul de a fi aleși, precum și alte documente juridice.
Ședința de închidere a fost prezidată de Zhang Dejiang, președintele în exercițiu al prezidiului, președintele executiv și președintele Comitetului Permanent al Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului. Zhang Dejiang a rostit un discurs, după ce ședința a parcurs toate procedurile.
La ora 9 și 51 de minute, Zhang Dejiang a declarat închisă cea de-a cincea sesiune a celei de-a 12-a legislaturi a Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului.