China speră că părțile implicate vor persista în rezolvarea pe cale politică a problemei Kosovo şi că vor căuta, în continuare, o soluție permanentă și corespunzătoare, a declarat luni, ambasadorul Chinei la ONU, Liu Jieyi.
La ședința destinată problemei Kosovo a Consiliului de Securitate al ONU, Liu Jieyi a afirmat că, în prezent, situația din Kosovo este stabilă, dar problemele esențiale rămân complicate și greu de rezolvat. China speră că părțile implicate vor persista în rezolvarea pe cale politică a problemei, vor continua dialogul politic la nivel înalt și, prin dialog pragmatic și constructiv, vor putea elimina divergențele și vor aplica înțelegerile realizate. De asemenea, acestea trebuie să consolideze încrederea reciprocă şi să caute o soluție permanentă și corespunzătoare problemei Kosovo.
Concilierea între diferite naționalității constituie o bază importantă a rezolvării problemei Kosovo. Părțile implicate trebuie să stabilească bunăstarea poporului ca punct de plecare, să întărească protecția drepturilor legitime ale naționalităților din Kosovo și să evite orice declarație sau acțiune care ar duce la escaladarea situației. Doar astfel poate fi asigurată pacea, stabilitatea și dezvoltarea regiunii Balcanice, a spus Liu Jieyi.