Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
ONU îndeamnă părţile implicate în Siria să participe necondiţionat la negocierile de pace de la Geneva 
2017-02-01 19:54:19 cri-1

Consiliul de Securitate al ONU a dat publicităţii marţi un comunicat de presă, solicitând emisarului Naţiunilor Unite pentru Siria, Staffan de Mistura, să relanseze cât mai repede negocierile de pace de la Geneva cu privire la Siria, îndemnând părţile implicate să participe necondiţionat la ele.

Potrivit comunicatului de presă, Staffan de Mistura a prezentat în ziua respectivă Consiliului de Securitate raportul privind situaţia din Siria. El a anunţat, după şedinţă, că noua rundă de negocieri de pace de la Geneva pentru Siria, programată în 8 februarie, va fi amânată până în data de 20 luna aceasta.

Consiliul de Securitate reafirmă rezolvarea politică a problemei siriene, salută deschiderea Conferinţei de la Astana dedicate crizei din Siria, subliniind că aceasta reprezintă un pas important spre consolidarea acordului de încetare a focului din Siria şi relansarea negocierilor de pace pentru această ţară.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China