Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Ziua Culturii Române celebrată în China
2017-01-12 19:52:29 cri-1

Valorile culturii româneşti şi prietenia dintre China şi România au fost elogiate, joi,  la Şcoala Naţională „1 Octombrie" din Beijing, una dintre cele mai importante şi apreciate instituţii de învăţământ din marele stat asiatic, pentru al 9-lea an consecutiv, în cadrul unui emoţionant eveniment. În acest an, manifestarea a fost intitulată "România, un paradis pe pământ". Timp de o oră, elevii au prezentat un program complex, care a cuprins concertul de corn "Corul Vânătorilor", un show vestimentar cu costume tradiţionale româneşti, un moment artistic special de gimnastică şi o expoziţie de fotografii şi picturi cu peisaje din România. Spectacolul a fost alcătuit şi dintr-un fragment din dramatizarea poemului "Luceafărul" de Mihai Eminescu în interpretarea tinerilor actori români Alina Chiriac, Andrada David, Alexandra Oana Zara, Robert Diaconeasca şi Valentin Tînjală şi chinezii Huang Xu şi Hong Zhun Zhao.                                     

Ataşatul Cultural al Ambasadei României în Republica Populară Chineză, Adrian Lupeanu a mulţumit elevilor şi profesorilor Şcolii Naţionale „1 Octombrie" pentru contribuţiile însemnate aduse promovării prieteniei româno-chineze şi valorilor culturale româneşti şi a transmis, în numele Ambasadorului României în R.P. Chineză, Doru Costea, salutul său şi sincere aprecieri pentru activitatea pe care minunatul  colectiv al şcolii o desfăşoară în promovarea valorilor României şi a prieteniei româno-chineze.  

Beijing National Day School (BNDS) - Şcoala Naţională „1 Octombrie" din Beijing este un reper educaţional la nivel mondial. Aceşti frumoşi elevi chinezi construiesc parcă, România, an de an, în semnificaţiile ei istorice şi culturale şi scot în evidenţă valorile pentru care merită să fie respectată şi apreciată în lume. Momentul prezentat de tinerii chinezi a fost unul de promovare şi transmitere a culturii româneşti, publicul apreciind spectacolul. La finalul acestuia, elevii şcolii au oferit ambasadelor României şi Republicii Moldova în China câte o caligrafie care simbolizează spiritul şcolii şi deschiderea acesteia spre restul lumii.   

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China