Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Filme chinezeşti despre români prezentate la ICR Beijing
2016-05-26 18:28:00 cri-1

Producţiile cinematografice "Poveşti cu români în China" şi "Dincolo de speranţe" realizate de regizorul chinez Wang Zhi au fost prezentate, joi, la Institutul Cultural Român din Beijing. La eveniment au fost prezenţi, alături de regizorul celor două producţii, Yin Xiangfeng, director adjunct al Departamentului pentru Rusia şi Europa de Est al Radio China Internaţional, directorul secţiei de limbă română din cadrul Radio China Internaţional, Wu Min, şi Antonina Ciuceanu din partea ICR Beijing, în calitate de gazdă a celor câteva zeci de cinefili chinezi, prieteni ai României.

"Filmele documentare Poveşti cu români în China şi Dincolo de speranţe prezintă şase rezidenţi români din diferite oraşe chineze, cu diferite experienţe, care îşi urmăresc visul în ţara noastră", a declarat regizorul Wang Zhi, care are în lucru alte două lungmetraje dedicate realităţilor chineze.

La rândul său, directorul secţiei de limbă română din cadrul Radio China Internaţional, Wu Min, a declarat că proiectele dedicate românilor care tăiesc în China au devenit o parte importantă a activităţilor derulate. "De mai mulţi, alături de proiectele editoriale care vizează dicţionare, traduceri din literatura chineză şi română, am inclus şi producţiile video care au avut ca subiect relaţiile dintre China-România şi rezidenţii români în China. Încercăm să prezentăm cât mai fidel modul în care societatea chineză evoluează, în acest parcurs românii fiind martori şi participanţi direcţi, mulţi dintre ei fiind apreciaţi şi recunoscuţi de publicul chinez", a declarat Wu Min.

Membră a echipelor de filmare care au muncit la realizarea filmelor dedicate românilor care trăiesc în China, Zhang Xue a arătat că proiectele au fost o şansă pentru a cunoaşte o parte dintre românii care trăiesc în China. "Am descoperit oameni care au pasiuni diferite, care trăiesc în comunităţi diferite din China, la mari distanţe unii de alţii, dar care au ajuns să îşi vadă realizate visurile aici. Proiectul în sine a fost un vis în care am reuşit să revelăm oameni şi pasiuni", a declarat Zhang Xue.

Proiectul "Poveşti cu români în China" prezintă experienţa chineză a cinci români rezidenţi în diverse oraşe chineze: Călin Ciprian Andrei - doctorand în caligrafie chineză la Academia Chineză de Arte din Hangzhou, Iraida Florea - designer şi consilier fashion din Shanghai, Oana Alexandru - actriţă de scheci chinezesc, fotbalistul Lucian Goian - jucător la Beijing Baxy, Mugur Ciubăncan - cântăreţ de muzică pop şi Raluca Theron - implicată în acţiunile de voluntariat din oraşul Suzhou. Proiectul "Dincolo de speranţe" prezintă visul chinezesc al cântăreţului de muzică pop Wei Hua (Mugur Ciubăncan), plecat Baia Sprie acum 14 ani şi stabilit la Beijing.

Cele două proiecte cinematografice au fost recompensate cu 12 premii interne şi internaţionale, fiind prezente şi la secţiunea „Made in Romania" a celei de-a 22-a ediţii a Festivalului de Film ASTRA. De asemenea, au cumulat aproape 600.000 de vizualizări în reţelele de Internet din China.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China