Coreea de Nord a lansat, vineri, o rachetă sol-aer cu rază de acţiune scurtă spre zona maritimă nord-estică, a informat Statul Major de la Seul.
Potrivit unei relatări, Phenian a lansat, la ora locală 12:45, de la Hamgyong-do de sud, o rachetă sol-aer cu rază scurtă spre nord-estul mării.
Menţionăm că Consiliul de Securitate al ONU a aprobat în unanimitate, pe 2 martie, rezoluţia 2270, prin care adoptă o serie de sancţiuni împotriva programului nuclear nord-coreean şi a reafirmat neproliferarea nucleară a Peninsulei Coreene prin Negocierile în Şase. Ulterior, Coreea de Nord a avut mai multe lansări de rachete.