Oficialul chinez a precizat că promovarea reformei în partea de aprovizionare va duce la crearea, reorganizarea şi retragerea unor companii de stat. Trebuie să se intensifice investiţiile în sectoarele strategice şi emergente, cum ar fi: aeronautic, energetic nuclear, feroviar cu viteză mare, de energii noi, materiale noi, reţea inteligentă etc. Întreprinderile cu eficienţă scăzută aflate, pentru perioadă lungă de timp, în pierderi, vor trebui să fie dizolvate în mod accelerat.
În al doilea rând, trebuie să se acorde importanţă în creativitatea ştiinţifică şi tehnologică, administrativă şi inovaţia modului comercial.
În al treilea rând, trebuie să avem calitate şi branduri bune. Nici o companie de stat nu dispune de un brand din top 100 la nivel mondial, a mai precizat Xiao Yaqing.