Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Convorbire Wang Yi - John Kerry
2016-02-24 19:45:50 cri-1

Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, aflat în vizită oficială în SUA, a avut marţi, la Washington, o convorbire cu omologul american, John Kerry.

Wang a declarat că, în decursul ultimei luni, a avut trei întâlniri cu Secretarul de stat John Kerry, fapt care dovedeşte atenţia acordată de cele două ţări relaţiilor chino-americane. Interesele comune ale celor două ţări sunt mult mai mari decât divergenţele existente, iar profunzimea colaborărilor depăşeşte cu mult disputele particulare.

Wang a subliniat că anul acesta este unul important pentru materializarea rezultatelor vizitei preşedintelui Xi Jinping în SUA. Cele două părţi trebuie să menţină şi să întărească dialogurile şi contactele la toate nivelurile, pentru stimularea procesului de negociere a acordului de investiţii chino-american, pentru întărirea colaborării anticorupţie şi aplicarea legii, pentru lărgirea schimburilor umane prin aplicarea proiectului Anul Turismului Chino-American. China susţine SUA să găzduiască, la Washington, cea de-a 4-a ediţie a Summitului pentru Securitatea Nucleară şi salută participarea preşedintelui Obama la Summitul Liderilor G20 programat să aibă loc în septembrie la Hangzhou.

La rândul său, John Kerry a afirmat că relaţiile americano-chineze sunt extrem de importante. SUA aşteaptă mesajul preşedintelui Xi Jinping la Summitul pentru Securitatea Nucleară, susţinând organizarea de către China a Summitului G20 de la Hangzhou. Statele Unite speră să fie intensificate colaborările dintre cele două ţări în problemele globale precum schimbările climatice, dorind ca Marea Chinei de Sud să nu devină o problemă între cele două ţări. SUA susţin politica unei singure Chine, opunându-se independenţei Taiwanului, a mai arătat Kerry.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China