Este o ultimă seară de petrecere şi voie bună în China, spectacolul de lumină al petardelor fiind dublat de „Festivalul lampioanelor" (元宵/Yuánxiāo), un spectaculos dialog al artelor vizuale prin care chinezii îşi exprimă bucuria şi dragostea.
Încă de ieri, în provinciile chineze au demarat ceremoniile şi pelerinajele în care lampioanele de diferite dimensiuni şi culori încheie cele două săptămâni de întâmpinare şi petrecere a Noului An chinezesc (Festivalul Primăverii). La Nanchang (Jiangxi), Zhengzhou (Henan), Kaifeng (Henan) şi Fo Guang Shan (Taiwan), pentru a menţiona doar locurile din care sunt imaginile alăturate, au fost amenajate adevărate scene de artă dedicate anului maimuţei de foc, poveştilor şi personajelor antice, dragonilor şi tradiţiilor chineze.
Este cea de-a 15-a zi a Noului An chinezesc, zi în care nu sunt uitate zeităţile, nici planurile de viitor, Festivalul lampioanelor fiind momentul care face legătura între zilele de sărbătoare şi întoarcerea la muncă.
În seara de Yuánxiāo, peste tot acolo unde se află chinezi se aprind lampioane pentru a celebra Luna. Este o noapte cu Lună plină în China şi peste tot în lume, evenimentul fiind celebrat prin consumarea unor găluşte speciale, în foaia de aluat fiind ascuns un amestec de orez cu gem, alune, fasole sau carne, ca o reprezentare a Lunii.
Este o nouă seară de frumoasă nebunie în China, una din ţările în care tradiţiile, trecutul şi prezentul se împletesc frumos în memoria colectivă, semn că drumul călătoriei prin vremuri, început acum peste 5.000 de ani, este asigurat.