Ministrul chinez de Externe, Wang Yi şi omologul său australian, Jolie Bishop, au fost prezenţi la conferinţa de presă organizată, miercuri, la Beijing, după a treia rundă de dialog China-Australia privind diplomaţia şi strategia, răspunzând la o întrebare despre dosarul nuclear al Peninsulei Coreene.
Wang Yi a declarat că în momentul de faţă, nicio problemă importantă din lume nu poate fi soluţionată prin impunerea sancţiunilor sau pe cale militară, care vor duce la rezultate tot mai grave. În acest context, guvernul chinez se pronunţă permanent pentru soluţionarea problemelor importante internaţionale pe cale politică. Aceasta corespunde regulamentelor Cartei ONU privind soluţionarea paşnică a disputelor şi corespunde intereselor comune ale părţilor implicate şi a comunităţii internaţionale.
Dosarul nuclear iranian a fost soluţionat în urma aplicării rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU şi a negocierilor care au fost susţinute timp de zece ani. Referitor la dosarul Peninsulei Coreene, Convorbirile în Şase au fost suspendate timp de opt ani, fapt care a condus la situaţia de astăzi. De aceea, când se promovează rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU, trebuie reluate convorbirile, a spus Wang.
Deşi China nu reprezintă parte crucială a problemei nucleare a Peninsulei Coreene, ca stat gazdă a Convorbirilor în Şase, susţine întotdeauna poziţia obiectivă şi justă şi discută cu părţile implicate despre căile posibile pentru soluţionarea problemei. De aceea, Beijing a iniţiat principiul de transformare a denuclearizării Peninsulei Coreene în mecanismul de înlocuire a armistiţiului cu tratat de pace şi de promovare a negocierilor.