China General Nuclear Power Group (CGN), cel mai mare operator de reactoare nucleare din China, a semnat împreună cu Nuclearelectrica SA un acord în valoare de 7,7 miliarde USD, pentru construcţia a două reactoare nucleare în România, consemnează întreaga presă chineză.
Memorandumul de înţelegere, semnat luni de CGN şi compania de stat Nuclearelectrica SA, vizează unităţile 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, acordul incluzând investiţiile, finanţarea, construcţia, exploatarea şi dezafectarea, au declarat reprezentanţii părţii chineze pentru China Daily. CGN şi Nuclearelectrica vor forma un joint-venture, noua societate urmând să asingure platformă de lucru pentru proiectele nucleare din România. Surse din cadrul CGN au declarat că cele două reactoare vor aparţine noii societăţi în care CGN, cel mai probabil, va deţine 51% din acţiuni, iar Nuclearelectrica restul.
Cele două reactoare de la Cernavodă, aflate la aproximativ 48 kilometri vest de Marea Neagră, vor continua să folosească tehnologia CANDU 6, o apă grea pentru tipurile de reactoare nucleare de 700 megawaţi, tehnologie dezvoltată de compania canadiană Candu Energy Inc, aceeaşi folosită la unităţile 1 şi 2, puse în funcţiune în 1996 şi 2007.
Potrivit Xinhua, România urmăreşte dezvoltarea capacităţilor nucleare până la 18% din consumul total de energie la nivel naţional. Ţinta stabilită pentru aul 2010 a fost ratată după ce compania cehă CEZ, investitor important în proiectul de la Cernavodă, alături de alte trei companii, s-au retras ca urmare a crizei datoriilor europene.
CGN a început să exploreze piaţa nuclear din România în anul 2013 când a semnat o scrisoare de intenţie pentru dezvoltarea proiectului de la Cernavodă. După un an, CGN a fost selectat ca singur potenţial investitor.
"Vom merge mai departe în acest proiect nuclear, împreună cu partenerii noştri din România, Canada şi din alte ţări din Europa", a declarat He Yu, preşedintele CGN.
Deşi unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă nu va folosi tehnologie nucleară dezvoltată de China, iar proiectul exclude exporturile de componente de bază, China General Nuclear Power Group speră să folosească proiectul din România ca o rampă de lansare pentru alte pieţe nucleare din Europa.
Acordul încheiat în România survine după ce CGN şi compania franceză de utilităţi Electricite de France SA a semnat un acord pentru construirea a trei noi reactoare nucleare în Marea Britanie.