Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Washington şi Beijing vor o cooperare mai amplă
2015-11-11 17:34:37 cri-1
Capitala Statelor Unite ale Americii, Washington, este nu doar centrul politic şi cultural al ţării, aceasta ar putea deveni şi centrul cercetării ştiinţifice şi al creativităţii, exprimând dorinţa de a întări cooperarea în aceste domenii cu primăria Beijing, a declarat, luni, primarul oraşului Washington, Muriel Bowser la Beijing.

Aflată în China, în perioada 7 - 14 noiembrie, ea a afirmat că una dintre ţintele vizitei sale este să promoveze mecanismul de cooperare în domeniul creativităţii între cele două oraşe.

Washington şi Beijing au stabilit relaţiile de prietenie în 1984. În anul 2014, din China au venit cei mai mulţi turişti în Washington. Cu o bază solidă pentru sectorul creativităţii, cu multe universităţi şi un număr mare de locuitori tineri, Washington aşteaptă ca tinerii chinezi să vină pentru schimburi, investiţii şi crearea de businessuri, a precizat primarul Bowser. Ea a pus accentul pe intensificarea cooperării între instituţiile medicale şi şcolare.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China