Manifestările grandioase care marchează 70 de ani de la victoria poporului chinez în războiul de rezistenţă împotriva agresiunii japoneze şi a războiului mondial antifascist au început, joi dimineaţa, la ora 10.00, în Piaţa Tian`anmen. Secretarul general al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, preşedintele statului şi preşedintele Comisiei Militare Centrale , Xi Jinping, a exprimat, în numele Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, al Adunării Naţionale a Reprezentanţilor Poporului din China, al Consiliului de Stat, al Conferinţei Consultative Politice Populare din China şi al Comisiei Militare Centrale, marea consideraţie faţă de veteranii de război, eroii şi ofiţerii care au participat la războiul poporului chinez de rezistenţă împotriva agresiunii japoneze, precum şi faţă de chinezii din ţară şi de peste hotare care au adus contribuţii însemnate la obţinerea victoriei. Şeful statului chinez a transmis mulţumiri sincere guvernelor şi prietenilor din străinătate, care au acordat ajutoare şi sprijin poporului chinez în lupta împotriva agresiunii japoneze şi un călduros bun venit oaspeţilor şi militarilor din mai multe ţări la manifestările comemorative.
Xi Jinping a afirmat că, 3 septembrie, este o zi demnă de comemorat veşnic de toate popoarele lumii. În această zi, acum 70 de ani, după 14 ani de bătălii grele, poporul chinez a obţinut marea victorie în războiul de rezistenţă împotriva agresiunii japoneze, care a contribuit semnificativ la victoria completă în războiul mondial antifascist. Preşedintele Xi Jinping a spus că războiul extrem de tragic, războiul poporului chinez împotriva agresiunii japoneze a început cel mai devreme şi a durat cel mai mult timp.
Preşedintele Chinei a relevat faptul că victoria poporului chinez împotriva agresiunii japoneze este prima victorie completă obţinută de China în luptele de rezistenţă împotriva agresiunii din afară, din istoria modernă. Această mare victorie a zdrobit, definitiv, complotul militarismului nipon de a colonia şi de a înrobi China. Victoria a restabilit statutul Chinei de mare putere în lume şi a deschis un viitor mai bun naţiunii chineze.
Xi Jinping a mai spus că, în acel război, cu sacrificiile extrem de mari ale naţiunii, poporul chinez a sprijinit principalul câmp oriental de luptă al războiului mondial antifascist, aducând contribuţii importante la victoria războiului mondial antifascist. Războiul poporului chinez de rezistenţă împotriva agresiunii japoneze a avut şi sprijinul larg al comunităţii internaţionale. Poporul chinez nu va uita niciodată, contribuţiile aduse de popoarele lumii la victoria războiului poporului chinez împotriva agresiunii japoneze. Războiul care a cuprins Asia, Europa, Africa şi Oceania a provocat moartea şi rănirea a peste 100 milioane de persoane, din care peste 35 milioane au fost chinezi. Numărul morţilor din fosta URSS depăşeşte 27 milioane. Repetarea acestor tragedii istorice trebuie evitată cu orice preţ. Cei care au luptat pe front ştiu că pacea este preţioasă.
Comemorarea a 70 de ani de la victoria în războiul poporului chinez de rezistenţă împotriva agresiunii japoneze şi în războiul mondial antifascist are scopul de a nu uita istoria, de a ne omagia martirii, de a preţui pacea şi de a crea un viitor mai bun.
Toţi liderii străini, reprezentanţii guvernelor, responsabilii organizaţiilor internaţionale şi regionale care participă la manifestările comemorative sunt, deja, aici. Astăzi, 3 septembrie, ei au venit la Beijing pentru a comemora acele momente istorice.