Simpozionul academic internaţional dedicat celor 70 de ani de la victoria Războiului poporului chinez de rezistenţă împotriva agresiunii japoneze şi a Războiului mondial antifascist, s-a desfăşurat, miercuri, la Beijing, în organizarea Biroului de cercetare a istoriei partidului subordonat Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, Academiei Chineze de Ştiinţe Sociale şi Academiei de Ştiinţe Militare a Armatei Populare Chineze de Eliberare.
În cadrul simpozionului cu tema "Rememorarea istoriei, omagierea martirilor, preţuirea păcii, deschiderea viitorului", şeful Biroului de cercetare a istoriei partidului din cadrul Comitetului Central al P.C. Chinez, Qu Qingshan, preşedintele Academiei Chineze de Ştiinţe Sociale, Wang Weiguang, şi preşedintele Academiei de Ştiinţe Militare a armatei populare chineze, Gao Jin, au prezentat discursuri având titlurile "Despre poziţia istorică şi rolul P.C. Chinez în războiul de rezistenţă împotriva agresiunii japoneze", "Războiul de rezistenţă împotriva agresiunii japoneze şi relansarea glorioasă a naţiunii chineze" şi " Armata populară din timpul Războiului poporului chinez de rezistenţă împotriva agresiunii japoneze". De asemenea, au ţinut discursuri alţi opt specialişti din ţară şi străinătate.
Participanţii la eveniment au arătat că războiul poporului chinez de rezistenţă împotriva agresiunii japoneze are semnificaţii însemnate. Acesta a fost un război de eliberare a naţiunii în care China a obţinut pentru prima dată o victorie completă în combaterea invaziei străine, în perioada contemporană. De asemenea, a fost un război între justiție și injustiţie, lumină și întuneric, progres și reacțiune, civilizație și barbarie, purtat între naţiunea chineză şi fasciştii niponi, fiind o componentă importantă a războiului mondial antifascist. Victoria obţinută de poporul chinez în acest război constituie o cotitură istorică pentru că naţiunea chineză a ieşit din criză profundă, mergând spre relansarea glorioasă, oferind un exemplu demn de urmat popoarelor asuprite, în lupta pentru independenţă şi eliberare.
Specialiştii au abordat şi teme legate de poziţia importantă a războiului poporului chinez de rezistenţă împotriva agresiunii japoneze în cadrul Războiul Mondial antifascist, rolul deosebit al P.C. Chinez în războiul de rezistenţă, poziţia şi rolul Partidului Guomintang pe câmpul de luptă condus de acesta, crimele săvârşite de militarismul japonez şi suferinţele profunde provocate de acesta la adresa naţiunii chineze.