Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Înfiinţarea Institutului de cercetări pentru viitor Coreea de Sud-China
2015-08-25 16:20:50 cri-1
Cu ocazia împlinirii a 23 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre China şi Coreea de Sud, Institutul de cercetări pentru viitor Coreea de Sud-China, iniţiat de specialiştii sud-coreeni în probleme chineze, a luat fiinţă, luni, la Seul.

La ceremonia de inaugurare au participat asistentul ministrului sud-coreean de Externe, Kim Hong-kyun, fostul premier sud-coreean, Han Sung-Joo, ambasadorul Chinei în Coreea de Sud, Qiu Guohong şi alte sute de persoane din diferite domenii de activitate din Coreea de Sud.

Qiu Guohong a declarat că, în momentul de faţă, relaţiile chino-sud-coreene au intrat în cea mai bună etapă de după stabilirea relaţiilor diplomatice şi cunosc noi ocazii de dezvoltare profundă. În acest context, înfiinţarea Institutului de cercetări pentru viitor Coreea de Sud-China corespunde cererilor. El este convins că institutul poate oferi propuneri pentru dezvoltarea relaţiilor chino-sud-coreene şi poate aduce contribuţii la întărirea încrederii reciproce şi a prieteniei popoarelor celor două ţări.

Institutul de cercetări pentru viitor Coreea de Sud-China reprezintă o organizaţie neguvernamentală iniţiată de foştii diplomaţi sud-coreeni în China şi specialişti în probleme chineze, având scop promovarea schimburilor diplomatice, economice şi culturale între cele două state.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China