Grecia a anunţat, joi, termenele de încheiere a licitaţiilor privind privatizarea a două porturi importante şi a companiei fevoviare, potrivit acordului încheiat între guvern şi creditorii internaţionali, privind cel de-al treilea program de asistenţă financiară.
Fondul de Dezvoltare a Activelor Statului din Grecia a prezentat o declaraţie în care a anunţat că termenul de încheiere a licitaţiilor privind privatizarea portului Pireu, cel mai mare port din Grecia, este luna octombrie anul curent, iar pentru portul Tesalonic, februarie 2016.
Termenul licitaţiilor de privatizare a Companiei de Căi Ferate proprietate de stat este luna decembrie anul curent.