Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
700 de milioane de chinezi, asiguraţi pentru boli catastrofale
2015-07-24 19:53:55 cri-1

Numărul chinezilor asiguraţi medical pentru boli catastrofale a ajuns, până în luna aprilie a.c., la 700 de milioane, urmând ca până la finele acestui an să fie acoperiţi toţi locuitorii din zonele rurale şi urbane, a declarat, vineri, Liang Wannian, oficial al Comisiei Naţionale pentru Sănătate şi Planificare Familială.

Asigurarea reprezintă o completare a sistemului de bază al asigurărilor medicale, pentru acoperirea cheltuielilor medicale mari, în cazurile de boli grave.

Liang Wannian a arătat că, în cadrul şedinţei executive de miercuri a Consiliului de Stat s-a decis impunerea în toate regiunile Chinei a asigurărilor amintite, fiind aprobată o propunere în acest sens. În document se solicită ca până la sfârşitul anului curent, asigurarea medicală pentru bolile catastrofale să acopere toţi locuitorii, inclusiv cei incluşi deja în sistemele de asigurări medicale din mediul rural şi urban. De asemenea, până în anul 2017, trebuie înfiinţat sistemul îmbunătăţit al asigurărilor pentru infecţii grave, un sistem complementar, de coordonare cu ajutoare medicale, ajutoare medicale de urgenţă, asigurări medicale comerciale şi ajutor filantropic.

Asigurarea pentru boli catastrofale a fost testată în China începând cu anul 2012, un număr de 31 de provincii fiind incluse pe lista regiunilor test. Pe baza sistemului de asigurări medicale, ponderea decontată de stat a cheltuielilor îmbolnăviţilor cu boli grave a crescut cu 10-15%.

Liang Wannian a mai declarat că ponderea va creşte în acest an la peste 50%, urmând să fie tot mai mare pe măsură ce vor creşte fondurile destinate în acest scop, iar nivelul de administrare va fi dezvoltat.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China