Documenul arată că, la nivel mondial, numărul celor fără adăpost a fost, la sfârşitul anului 2014, de 59,5 milioane, cu 8,3 milioane mai mult faţă de anul anterior, creşterea fiind aproape dublă faţă de acum zece ani. Totodată, a fost înregistrată cea mai mare creştere anuală.
Tendinţa de agravare a problemelor persoanelor fără adăpost a început din anul 2011. În perioada 2011-2014, ca urmare a conflictelor, războaielor, persecuţilor şi dezastrelor naturale, numărul celor care au rămas fără adăpost la nivel mondial a crescut cu 41%.
Europa a înregistrat, în 2014, cea mai rapidă creştere a numărului de refugiaţi, aproape 220.000 de persoane intrând ilegal în Europa, prin traversarea Mării Mediterane. Turcia a primit cei mai mulţi refugiaţi din lume, 1,59 milioane. Siria este ţara din care au plecat cei mai mulţi refugiaţi, fiind urmată de Afghanistan şi Somalia, refugiaţii din aceste trei ţări reprezentând peste jumătate din numărul total la nivel global.