După scufundarea vaporului "Steaua Orientului", proprietatea companiei Dong Fang din oraşul Chongqing, în fluviul Yangtze, preşedintele Chinei, Xi Jinping, a solicitat derularea unei anchete asupra incidentului. În seara de 2 iunie, premierul Li Keqiang a hotărât să formeze o echipă de investigaţie la nivelul Consiliului de Stat, demarând imediat cercetările.
Membrii echipei de anchetă includ responsabili din rândul autorităţilor de transport, din industrie şi informatizare, securitate publică, afaceri civile, ape, meteorologie şi autorităţi din provincia Hubei şi oraşul Chongqing. Şeful echipei este directorul general al Administraţiei de Supraveghere pentru Securitate, Yang Dongliang. Alţi peste 20 de specialişti din mai multe domenii fac parte, de asemenea, din această echipă.
Echipa de anchetă din cadrul Consiliului de Stat a implementat, în ultimele zile, diverse programe de lucru. Un program vizează desfăşurarea interogărilor persoanelor implicate în incident. Un alt program vizează investigarea ştiinţifică meteorologică. Al treilea vizează verificarea materialelor, planul de proiectare, normele standard, licenţele şi autorizaţiile vaporului. Al patrulea plan vizează prospectarea şi colectarea dovezilor din vapor.
Dat fiind că scufundarea vaporului se datorează mai multor factori, motivele fiind extrem de complicate, echipa de ancheta se straduie să asigure autenticitatea rezultatelor.