Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
China - UE accelerează negocierile în tratatul bilateral de investiţii
2015-05-07 10:03:20 cri-1

Reprezentanţii Chinei şi ai Uniunii Europene s-au întâlnit, marţi, la Beijing, pentru a discuta pe marginea modalităţilor de îmbunătăţire a relaţiilor economice, politice şi de colaborare în probleme globale, în cadrul celei de a cincea runde a dialogului strategic la nivel înalt China-UE. Evenimentul co-prezidat de Consilierul de stat chinez Yang Jiechi şi de Comisarul european pentru politicii externe Federica Mogherini, a avut loc în ajunul aniversării celor 40 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între China şi UE. (Xinhua)

Discuţiile catalogatate de partea chineză drept "fructuoase" au avut loc în premieră după preluarea mandatului de către noua echipă de conducere a UE, în 2014. Pentru a promova parteneriatul China-UE, principala prioritate vizează punerea în aplicare a consensului stabilit între liderii celor două părţi, pentru a construi un parteneriat civilizat de pace, creştere şi reformă, a arătat ministrul Yang Jiechi.

"China şi UE au convenit să consolideze înţelegerea şi încrederea, să promoveze cooperarea comercială şi să accelereze negocierile unui tratat bilateral de investiţii", a arătat oficialul chinez.

Ambele părţi vor intensifica, de asemenea, cooperarea în domeniul schimbărilor climatice şi conectivitate, pregătind cea de a 17-a întâlnire a liderilor China-UE programată în acest an. De asemenea, s-a convenit consolidarea comunicării şi coordonării cu privire la problema nucleară iraniană, lupta anti-teroristă şi împotriva schimbărilor climatice.

De partea cealaltă, Comisarul european Federica Mogherini a apreciat că discuţiile de la Beijing vor da un nou impuls relaţiilor UE-China, arătând că ambele părţi au convenit că situaţia din Ucraina poate fi rezolvată numai prin mijloace diplomatice. De asemenea, Mogherinii a apreciat China pentru "rolul extrem de constructiv şi util", în problema nucleară iraniană.

"Am discutat, de asemenea, despre situaţia din Irak, Siria şi Libia, iar în cazul în care Uniunea Europeană şi China împărtăşesc interese comune, eforturile noastre comune ar putea face o diferenţă reală", a spus Mogherini.

În cadrul unui interviu acordat agenţiei oficiale de presă chineze Xinhua, comisarul european a declarat că vizita în China, în primele luni ale mandatului său, a reprezentat o prioritate, accentuată şi de cea de a 40-a aniversare a relaţiilor UE-China.

"Viitorul summit UE-China va fi un moment-cheie pentru consolidarea şi extinderea relaţiilor noastre", a declarat Mogherini.

Solicitată să vorbească despre rolul Chinei în principalele teme de nivel internaţional, pornind de la negocierile privind programul nuclear iranian, Mogherini a declarat: "Nu este atribuţia mea să definesc rolul Chinei, dar pot să vă spun că parteneriatul strategic UE-China urmăreşte să promoveze pacea, prosperitatea, dezvoltarea durabilă şi schimburile umane în beneficiul ambilor parteneri şi a întregii lumii".

Mogherini a dat două exemple pe care UE a dorit să colaboreze cu China, la nivel global: acordul privind durabilitatea ecologică şi schimbările climatice.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China